China – Grand Tour 18.05.2027 (12 nopți)
Restul platesti cu 30 de zile inainte de plecare
Tarife și date de plecare
Plecări în luna Mai 2027
| Data plecare | Camera dubla tarif/pers | Camera single tarif/pers | |
|---|---|---|---|
| 18 mai 2027, marți | 2.965 EUR 2.865 EUR WOW | 3.500 EUR 3.400 EUR |
Traseul excursiei
Ziua 1 — BUCURESTI - DOHA
Intalnire cu insotitorul de grup la aeroportul Henri Coanda (Otopeni) la ora 14:10 pentru imbarcare pe cursa QATAR AIRWAYS cu destinatia Doha. Decolare la ora 17:10 si sosire la Doha la ora locala 21:40.
Ziua 2 — BEIJING
Schimbarea avionului si decolare spre Beijing la ora 02:10. Sosire la Beijing la ora locala 15:00. Transfer de la aeroport la hotel Beijing Sunworld 4* sau similar. Dupa cazare vom servi cina la un restaurant local.
Mese: cina
Ziua 3 — BEIJING - Piata Tiananmen, Orasul Interzis, Templul Cerului
Dupa micul dejun, vom incepe descoperirea Beijingului cu Piata Tiananmen, una dintre cele mai mari piete din lume, un loc emblematic pentru istoria Chinei. Vom continua cu vizitarea Orasului Interzis, impresionantul complex imperial care a gazduit imparatii dinastiilor Ming si Qing. Intins pe aproximativ 720.000 mp, acesta ne va dezvalui o lume a curtilor interioare vaste, a pavilioanelor impunatoare si a acoperisurilor aurii, marturii ale rafinamentului arhitecturii traditionale chineze. Ne vom indrepta apoi spre Templul Cerului, complex ridicat in secolul al XV-lea, unde imparatii participau la ceremonii solemne si se rugau pentru recolte bogate. Armonia constructiilor si simbolistica detaliilor arhitecturale reflecta importanta legaturii dintre Cer si Pamant in cultura chineza. Vom incheia ziua cu o cina traditionala, al carei preparat principal va fi celebra rata Peking. Cazare la hotel Beijing Sunworld 4* sau similar.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 4 — BEIJING - Marele Zid, Palatul de Vara, Parcul Olimpic
Dupa micul dejun, pornim intr-o excursie memorabila, care ne va purta catre unele dintre cele mai importante atractii ale Beijingului. Incepem ziua cu o excursie la Marele Zid Chinezesc, in renumita sectiune Badaling, una dintre cele mai bine conservate si spectaculoase portiuni ale zidului. Construit si extins de-a lungul mai multor dinastii, Marele Zid a avut in principal un rol defensiv, protejand teritoriile chineze de incursiunile din nord. Continuam cu o vizita la Palatul de Vara, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. Situat pe malul pitorescului Lac Kunming, fosta resedinta de vara a imparatilor din dinastia Qing, palatul impresioneaza prin gradinile sale spectaculoase, pavilioanele traditionale si peisajele armonios amenajate. Vom vizita apoi un centru de medicina traditionala chineza Tongrentang, unde vom descoperi cateva dintre principiile si tehnicile medicinei traditionale chineze. Vom servi pranzul la un restaurant local. Dupa-amiaza, vom face opriri pentru fotografii la Birds Nest (stadionul construit pentru ceremonia de deschidere si inchidere a Jocurilor Olimpice) si Water Cube, cele doua constructii emblematice ale Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008. Acestea au devenit adevarate simboluri ale arhitecturii moderne chineze. Cazare la acelasi hotel in Beijing.
Mese: mic dejun si pranz
Ziua 5 — BEIJING - XIAN (tren rapid bullet train)
Dupa micul dejun vom lua trenul de mare viteza catre Xian, fosta capitala imperiala, orasul etern, numit Changan in antichitate, unul din leaganele vechii civilizatii din Bazinul Fluviului Galben. Distanta dintre Beijing si Xian va fi parcursa in aproximativ 4 ore. Cu o istorie de 3000 de ani, Xian a fost capitala pentru 13 dinastii chineze, echivaland in faima vechi capitale precum Atena, Cairo sau Roma. Incepem vizitarea orasului cu Vechiul Zid al Orasului, ce are o istorie de peste 600 de ani si care este o dovada a maiestriei ingineriei chinezesti de odinioara. Continuam cu vizitarea Marii Moschei, cu origini in perioada dinastiei Tang, a carei arhitectura imbina elementele traditionale chinezesti cu influentele islamice. La sfarsitul programului de vizitare, vom avea timp liber in cartierul musulman. Cina va fi servita in Xian la un restaurant local. Cazare in Xian la hotel Novotel Daming Palace 4*/Mercure Xian Bell Tower 4*/Titan Times 4* sau similar.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 6 — XIAN - Armata de Teracota
Mic dejun. Vom incepe ziua cu vizitarea celebrului sit arheologic Armata de Teracota a imparatului Qin Shi Huangdi, una dintre descoperirile arheologice de senzatie ale sec. XX, un obiectiv al carui renume rivalizeaza cu cel al Marelui Zid. In jur de 8000 de razboinici si cai de lut in marime naturala au fost ingropati aici in anul 210 AZ.Hr., ca o armata a spiritelor, menita sa pazeasca mormantul Primului Imparat. Vom continua cu vizitarea Marii Pagode a Gastei Salbatice, unul dintre simbolurile orasului Xian, ridicata in anul 652 in incinta Templului Da Cien pentru a pastra textele budiste aduse din India de calugarul Xuanzang. Arhitectura sa impunatoare si povestea celebrului calugar ne vor dezvalui o parte din bogata mostenire spirituala a Chinei. Cina va fi servita in Xian la un restaurant local. Cazare in Xian la acelasi hotel.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 7 — XIAN - GUILIN (zbor intern)
Mic dejun. Urmeaza transferul la aeroport pentru imbarcare la zborul cu destinatia Guilin, asezare renumita pentru peisajele sale de basm, cu munti calcarosi acoperiti cu vegetatie luxurianta si rauri limpezi care creeaza un cadru natural spectaculos. Vom vizita Fubo Hill, cunoscut pentru privelistile asupra orasului si raului Li. Continuam cu o oprire la Elephant Trunk Hill (Dealul Trompei Elefantului) simbol al orasului Guilin, faimos pentru forma sa distinctiva, care seamana cu un elefant ce bea apa din raul Li. Cina o vom servi la un restaurant local. Cazare in Guilin la Bravo Hotel 4*/ Lijiang Waterfall 4* sau similar.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 8 — GUILIN - YANGSHUO - GUILIN (160 km)
Dupa micul dejun, vom porni intr-o croaziera de aproximativ 4 ore pe raul Li, spre Yangshuo. De-a lungul raului, culmile calcaroase se inalta deasupra malurilor inverzite, iar siluetele lor se oglindesc in apa. Vom trece pe langa palcuri de bambus si mici asezari la poalele muntilor, urmarind cum peisajul se deschide treptat la fiecare cotitura. Pe parcurs, este posibil sa zarim plute din bambus si pescari care pastreaza vechea traditie a pescuitului cu cormorani. Pranzul este inclus si il vom servi la pachet. La revenirea pe uscat, in Yangshuo, ne vom bucura de timp liber pe West Street, una dintre cele mai vechi strazi ale orasului, cu o istorie de peste 1400 ani, cu numeroase cafenele si magazine, unde vom putea descoperi influentele internationale care o fac atat de aparte. Ne vom intoarce cu autocarul in Guilin si vom servi cina la un restaurant local. Cazare la acelasi hotel.
Mese: mic dejun, pranz si cina
Ziua 9 — GUILIN - HANGZHOU (zbor intern)
Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru zborul spre Hangzhou. Dupa aterizare, vom fi intampinati de ghidul local si vom porni in descoperirea orasului Hangzhou, unul dintre cele mai frumoase si elegante orase ale Chinei, cunoscut pentru peisajele sale naturale, cultura rafinata si celebra zona a Lacului de Vest. Vom face o plimbare cu barca pe Lacul de Vest, unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale orasului si un loc care a inspirat de-a lungul timpului numeroase opere de arta si literatura chineza. Ne vom bucura de privelistile spectaculoase asupra lacului, a dealurilor verzi, pagodelor si gradinilor traditionale care ii confera acestui loc un farmec aparte. Vom continua apoi cu o plimbare pe Hefang Street, una dintre cele mai cunoscute strazi istorice din Hangzhou, unde vom putea descoperi atmosfera Chinei traditionale, printre cladiri cu arhitectura specifica, mici magazine, produse artizanale, ceaiuri si delicii locale. Vom avea timp liber pentru a explora aceasta zona animata si pentru a descoperi cateva dintre specialitatile locale. Cina o vom servi la un restaurant local. Cazare in Hangzhou la hotel Landison Meiyuan 4*/Wuyang International 4*/Merchant Marco Grand 4* sau similar.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 10 — HANGZHOU - SUZHOU (180 km)
Dupa micul dejun, vom continua descoperirea orasului Hangzhou si a imprejurimilor sale cu o vizita la plantatia de ceai Meijiawu. Printre dealurile acoperite de siruri ordonate de arbusti, vom descoperi traditia cultivarii celebrului ceai verde Longjing si vom afla mai multe despre locul sau in cultura chineza. Ne vom indrepta apoi spre Templul Lingyin, unul dintre cele mai cunoscute lacasuri budiste din China, asezat intr-un cadru natural linistit, la poalele dealurilor impadurite. Pavilioanele sale, decoratiunile bogate si atmosfera de reculegere ne vor introduce in universul spiritual al acestui loc cu o istorie de peste 1.600 de ani. In apropierea templului, zona Feilai Feng impresioneaza prin sculpturile budiste realizate in stanca, marturii ale artei religioase chineze. Dupa-amiaza, vom pleca cu autocarul spre Suzhou, oras renumit pentru gradinile sale clasice si canalele pitoresti. Cina va fi servita la un restaurant local. Cazare in Suzhou la Mercure Hotel Suzhou Railway Station 4* sau similar.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 11 — SUZHOU - TONGLI - SHANGHAI (140 km)
Dupa micul dejun, vom vizita Gradina Lingering, una dintre cele mai renumite gradini clasice din Suzhou, inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO. Aleile sale ne vor purta printre pavilioane elegante, iazuri linistite si stanci decorative, intr-un cadru ce reflecta rafinamentul artei traditionale chineze. Pranzul va fi servit la un restaurant local. Dupa-amiaza, ne vom indrepta spre Tongli, un orasel traditional strabatut de canale, unde podurile de piatra si casele vechi de pe malul apei pastreaza farmecul Chinei de odinioara. Vom face o plimbare cu barca pe canale, apoi vom avea timp liber pentru a descoperi stradutele, micile magazine si colturile pitoresti ale oraselului. Ne vom continua drumul spre Shanghai, metropola in care arhitectura traditionala si cladirile istorice se imbina cu siluetele spectaculoase ale zgarie-norilor. Cazare in Shanghai la hotel Mercure Shanghai Yu Garden on the Bund 4*/ Renaissance Shanghai Zhongshan Park 4* sau similar.
Mese: mic dejun si pranz
Ziua 12 — SHANGHAI
Mic dejun, urmat de un tur de oras care va cuprinde Gradinile Yuyuan, un exemplu de gradini clasice chinezesti, ce dateaza din timpul dinastiei Ming, a caror constructie a fost finalizata in anul 1577. Aici intalnim o oaza de liniste in agitatia orasului modern. Vom merge apoi la bazarul Yuyuan, unde vom descoperi o varietate de magazine ce ofera suveniruri, artizanat si delicatese locale. Vom continua cu Jinmao Tower, unde vom urca pe platforma de observare de la etajul 88, pentru a admira panorama spectaculoasa asupra orasului Shanghai, a raului Huangpu, a cartierului Pudong si a unora dintre cele mai emblematice cladiri ale orasului. Ne vom indrepta apoi spre Strada Nanjing, una dintre cele mai cunoscute si animate artere comerciale din Shanghai, unde vom avea timp pentru o plimbare si pentru a descoperi atmosfera vibranta a orasului. Vom continua cu o plimbare prin fosta Concesiune Franceza, un cartier fermecator cu strazi umbrite, cladiri istorice si magazine de tip boutique, una dintre cele mai elegante zone ale orasului. La finalul zilei vom ajunge pe Promenada Bund - simbol al orasului pe malul apei, veritabila expozitie de arhitectura internationala, datorita cladirilor impunatoare construite de-a lungul sau, ce imbina arhitectura coloniala cu privelistea moderna a zgarie-norilor. Cina o vom servi la un restaurant local. Cazare in Shanghai la acelasi hotel.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 13 — SHANGHAI
Mic dejun, urmat de o vizita la Muzeul Shanghai East, noul sediu al renumitului muzeu, unde vom putea descoperi una dintre cele mai importante colectii de arta si artefacte din China, ce reuneste obiecte deosebite de arta chineza, ceramica, sculptura si alte piese reprezentative pentru istoria si cultura tarii. Vom avea apoi timp pentru ultimele cumparaturi la AP Plaza Market cunoscuta in special ca un loc unde se vand multe produse contrafacute sau replici inspirate de branduri internationale. Cina o vom servi la un restaurant local in Shanghai. Cazare la acelasi hotel.
Mese: mic dejun si cina
Ziua 14 — SHANGHAI DOHA
Dupa micul dejun, vom elibera camerele si vom vizita Templul lui Buddha de Jad, un lacas budist ale carui sali adapostesc doua statui delicate din jad alb: una il infatiseaza pe Buddha asezat in meditatie, iar cealalta, culcat, simbolizand intrarea sa in nirvana. Vom continua cu o plimbare in Xintiandi, o zona in care casele traditionale de tip shikumen au fost restaurate si transformate in cafenele, restaurante si mici magazine. Stradutele pietonale ne vor oferi ocazia sa observam detaliile vechilor fatade si felul in care aceste cladiri au fost adaptate vietii orasului de astazi. Pranzul va fi servit la un restaurant local, apoi vom avea timp liber pana la transferul din cursul serii la aeroportul Shanghai Pudong. Imbarcare pe zborul companiei QATAR AIRWAYS spre Doha, cu decolare la ora locala 00:35, in noaptea de 31.05 spre 01.06.
Mese: mic dejun si pranz
Ziua 15 — DOHA - BUCURESTI
Sosire la Doha la ora locala 04:25, schimbarea avionului si sosire in Bucuresti la ora 14:15.
Note importante
Taxele de aeroport sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna noiembrie 2026. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul circuitului conform cu noile valori ale acestor taxe.
Cinele si pranzurile includ mancare cu specific chinezesc; in mod traditional chinezilor le place sa imparta mancarea si in unele locuri se vor avea platouri/farfurii cu preparate pe care se vor imparti cu 2-4 persoane.
Incepand cu data de 30.11.2024, cetatenii romani pot calatori in Republica Populara Chineza fara viza de intrare, perioada maxima admisa fiind de 30 de zile.
Valabilitatea pasaportului simplu electronic trebuie sa fie de cel putin 6 luni de la data incheierii calatoriei.
Bacsisuri aproximativ 70 USD /persoana reprezinta o practica internationala apreciata dar optionala (se ofera la sosirea in tara de destinatie).
Date de plecare și sosire
| Data plecare | Sosire destinație | Retur | Sosire acasă |
|---|---|---|---|
| Marți, 18 mai 2027 ora 17:10 | Miercuri, 19 mai 2027 ora 15:00 | Marți, 1 iunie 2027 ora 00:35 | Marți, 1 iunie 2027 ora 14:15 |
Pe acest circuit vizitezi obiective turistice importante precum Templul Cerului, Piata Tiananmen, Orasul Interzis, Palatul de Vara, Pagoda Gastei Salbatice, Armata de Teracota, Vechiul Zid al Orasului, Marea Moschee, Fubo Hill și Raul Li.
Vezi toate variantele disponibile: circuit turistic în China.
Servicii incluse
- Transport cu avionul Bucuresti - Beijing si Shanghai Bucuresti cu compania QATAR AIRWAYS (schimbarea curselor la Doha)
- Un bagaj de cala si un bagaj de cabina
- Transport cu avionul Xian Guilin cu o companie locala (bagaj permis la cala maxim 20 kg/persoana)
- Transport cu avionul Guilin Hangzhou cu o companie locala (bagaj permis la cala maxim 20 kg/persoana)
- Transport cu trenul rapid de la Beijing la Xian
- Transferuri aeroport - hotel - aeroport
- Transport cu autocar local dotat cu aer conditionat conform itinerariului
- 12 nopti cazare la hoteluri de 4* standard: 3 nopti Beijing, 2 nopti Xian, 2 nopti Guilin, 1 noapte Hangzhou, 1 noapte Suzhou, 3 nopti Shanghai
- 12 mic dejunuri
- 4 pranzuri cu preparate cu specific chinezesc
- 10 cine cu preparate cu specific chinezesc, inclusiv rata Peking
- Vizita Templul Cerului Beijing
- Vizita Piata Tiananmen Beijing
- Vizita Orasul Interzis Beijing
- Vizita Palatul de Vara Beijing
- Vizita Marele Zid Chinezesc sectiunea Badaling Beijing
- Vizita Pagoda Gastei Salbatice Xian
- Vizita Armata de Teracota Xian
- Vizita Vechiul Zid al orasului Xian
- Vizita Marea Moschee Xian
- Vizita Fubo Hill Guilin
- Croaziera pe raul Li Guilin
- Excursie la Yangshuo Guilin
- Plimbare cu barca pe Lacul de Vest Hangzhou
- Vizita plantatie de ceai Meijiawu Hangzhou
- Vizita Templul Lingyin Hangzhou
- Vizita Gradina Lingering Suzhou
- Vizita Gradina Yuyuan Shanghai
- Vizita Bazarul Yuyuan Shanghai
- Vizita Muzeul Shanghai - East Shanghai
- Vizita Turnul Jin Mao Shanghai
- Vizita strada Nanjing Shanghai
- Plimbare pietonala de-a lungul Promenadei Bund Shanghai
- Vizita fosta Concesiune Franceza Shanghai
- Vizita zona Xintiandi Shanghai
- Vizita Templul lui Buddha de Jad Shanghai
- Plimbare cu barca pe canalele din Tongli
- Ghizi locali in Beijing, Xian, Shanghai, Guilin, Suzhou
- Insotitor roman de grup
- Taxele de aeroport
Servicii neincluse & opționale
- Asigurarea medicala de calatorie (obligatorie)
- Asigurarea storno (optionala)
- Bacsisuri (tips) pentru prestatorii locali
- Excursiile optionale si intrarile la obiectivele turistice, altele decat cele mentionate ca fiind incluse
- Bauturile alcoolice sau racoritoare la mesele incluse in program
Tipuri de camere și opțiuni de cazare
Explicații pe scurt despre ce înseamnă fiecare opțiune de cazare.
- Cameră dublă – pentru 2 persoane, cu pat matrimonial sau două paturi separate (twin). Se rezervă, de regulă, de către două persoane care călătoresc împreună.
-
Cameră dublă partajată – opțiune pentru o singură persoană care dorește să
împartă camera cu alt participant, pentru a evita suplimentul de single.
Important: dacă nu se găsește un partener de cameră, se achită suplimentul de single. Această situație se aplică doar când nu este cumpărată opțiunea de partaj garantat.
- Cameră dublă partaj garantat – agenția garantează împărțirea camerei (cu o persoană de același sex), astfel încât nu plătiți supliment de single, chiar dacă inițial nu există un coleg de cameră înscris.
- Cameră single – destinată unei singure persoane; presupune supliment de single față de prețul pentru loc în cameră dublă.
Informații utile
Prețurile afișate sunt, de regulă, pentru loc în cameră dublă.
Partaj simplu = încercăm să găsim coleg de cameră; dacă nu se găsește, se aplică supliment de single.
Partaj garantat = nu plătiți supliment de single; partajul este asigurat de agenție.