Parcul Național Erawan — istorie, povești și circuite

Povestea Parcul Național Erawan

La kilometrul cinci al traseului, apa capătă o nuanță de turcoaz aproape ireală, iar peștii mici se apropie fără teamă de picioarele vizitatorilor, ciugulind pielea moartă de pe tălpi — un fel de pedichiură naturală despre care mulți turiști nu știu nimic până nu o simt pe pielea proprie. Este doar unul dintre momentele care fac din Parcul Național Erawan (în thailandeză, อุทยานแห่งชาติเอราวัณ, Utthayan Haeng Chat Erawan) unul dintre cele mai vizitate parcuri naturale din Thailanda, deși se află la peste trei ore de mers cu mașina de agitația din Bangkok.

Parcul a fost înființat oficial în 1975 și se întinde pe aproximativ 550 de kilometri pătrați în provincia Kanchanaburi, în vestul țării, aproape de granița cu Myanmar. Numele vine de la cascada principală, formată din șapte niveluri distincte, fiecare cu propriul bazin de apă și propriul caracter. Ultimul nivel, cel mai înalt și cel mai greu accesibil, a primit numele de Erawan pentru că localnicii au văzut în formațiunile de calcar albit de apă silueta lui Erawan, elefantul cu trei capete din mitologia hindusă și budistă, folosit adesea ca montură a zeului Indra. Cascada nu este una singură, ci un sistem întreg — apa coboară prin pădure pe o distanță de aproximativ 1.500 de metri, sculptând în calcar bazine de un albastru-verzui care se schimbă în intensitate în funcție de anotimp și de lumină.

Fiecare dintre cele șapte niveluri are un nume propriu în thailandeză, iar tradiția locală spune că fiecare treaptă are un caracter diferit: primele sunt ușor de atins, cu bazine mari și puțin adânci, ideale pentru scăldat în familie; ultimele necesită drumeție pe poteci înguste, uneori alunecoase, prin pădure deasă. Dincolo de cascade, parcul adăpostește o faună variată — maimuțe, șerpi, peste 200 de specii de păsări și, mai rar zărit, ursul negru asiatic. Există și o peșteră, Peștera Phra That, cu formațiuni de stalactite impresionante prin dimensiune, deși accesul acolo cere puțin mai mult efort și o lanternă bună.

O vizită completă, cu urcarea până la ultimul nivel al cascadei și coborârea, durează între trei și cinci ore, în funcție de ritm și de cât timp petreci la scăldat în bazine. Cea mai bună perioadă este între noiembrie și mai, în sezonul uscat, când apa este limpede și potecile sunt uscate; în timpul musonului, între iunie și octombrie, debitul crește, iar apa devine tulbure, plus că ultimele niveluri se pot închide din motive de siguranță. Se ajunge cel mai comod cu mașina sau prin excursii organizate din Bangkok sau din orașul Kanchanaburi, aflat la aproximativ o oră distanță. Merită încălțăminte cu talpă antiderapantă, costum de baie pe sub haine și puțină răbdare pentru cozile care se formează la primele niveluri în weekenduri și în perioadele de vacanță.

În cadrul unui circuit turistic prin Thailanda, Parcul Național Erawan se integrează firesc lângă vizita din Kanchanaburi, oraș cunoscut pentru podul de peste râul Kwai și pentru muzeele dedicate istoriei căii ferate construite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Combinația funcționează bine: dimineața dedicată istoriei, apoi câteva ore de natură și scăldat în cascadă, înainte de întoarcerea spre Bangkok sau spre următorul punct din traseu, fie el Ayutthaya sau plajele din sud. Pentru cine caută un contrast între templele aurii și forfota orașelor thailandeze, oprirea la Erawan oferă exact acel moment de respiro — apă rece, verdeață deasă și liniștea unei păduri tropicale.

Planifică-ți vizita la Parcul Național Erawan — consultă circuit Thailanda cu grup.