Templul Kinkaku-ji (Pavilionul de Aur) — istorie, povești și circuite

Povestea Templul Kinkaku-ji (Pavilionul de Aur)

În 1950, un tânăr călugăr budist a dat foc Pavilionului de Aur și a încercat apoi să se sinucidă pe dealul din spatele templului. Motivul, spunea el mai târziu, era gelozia față de frumusețea clădirii — o frumusețe pe care simțea că nu o poate egala nimeni, inclusiv el însuși. Episodul a inspirat un roman celebru al lui Yukio Mishima, "Templul Pavilionului de Aur", și rămâne una dintre cele mai tulburătoare povești din istoria patrimoniului japonez. Ce vedem astăzi la Kyoto nu este clădirea originală, ci reconstrucția din 1955, realizată identic după planurile vechi, cu foiță de aur aplicată din nou pe ultimele două etaje.

Numele oficial al templului este Rokuon-ji (鹿苑寺), "Templul Grădinii Căprioarei", dar aproape toată lumea îl cunoște drept Kinkaku-ji (金閣寺) — literal, "Templul Pavilionului de Aur". Construcția inițială datează din 1397, când shogunul Ashikaga Yoshimitsu a transformat o vilă aristocratică într-o reședință de retragere, cerând ca ultimul etaj să fie acoperit complet cu foiță de aur. După moartea sa, clădirea a fost convertită în templu zen, respectând dorința lui testamentară. Arhitectura reflectă trei stiluri diferite pe cele trei niveluri: primul etaj, numit Camera Apelor Pure, urmează stilul shinden folosit în reședințele nobiliare din perioada Heian; al doilea reproduce stilul samurailor, buke; al treilea, complet acoperit în aur, adoptă stilul templelor zen chinezești, cu un vârf încoronat de o pasăre phoenix de bronz.

Vizitatorii nu pot intra în interiorul pavilionului — accesul este interzis de decenii pentru a proteja structura. Experiența constă în plimbarea printr-o grădină japoneză concepută cu minuțiozitate, organizată în jurul unui lac numit Kyoko-chi, "Lacul Oglindă". De pe malul opus, imaginea aurie a templului se reflectă în apă, dublându-se, iar micile insule și pietre plasate în lac nu sunt întâmplătoare: fiecare reprezintă simbolic un loc sau o insulă din mitologia budistă și taoistă. Traseul continuă printre pini modelați de secole de îngrijire, o mică cascadă numită Ryumon, "Poarta Dragonului", și pietre pe care, conform tradiției, vizitatorii aruncau monede pentru noroc.

O vizită la Kinkaku-ji durează, de regulă, între 40 și 60 de minute, suficient pentru a parcurge traseul pietonal desemnat prin grădini — nu există opțiunea de a hoinări liber, circuitul e unidirecțional. Toamna, cu foliajul roșu-portocaliu, și primăvara, în perioada înfloririi cireșilor, sunt momentele cele mai căutate, dar și cele mai populate de turiști. Dimineața, imediat după deschidere, oferă cea mai bună lumină pentru fotografii și cele mai mici aglomerații. Templul se află în nordul orașului Kyoto, accesibil cu autobuzul din centru în circa 30-40 de minute; majoritatea circuitelor organizate includ transportul direct, eliminând bătaia de cap a schimbării liniilor.

În cadrul unui circuit turistic prin Japonia, Kinkaku-ji se leagă firesc de restul obiectivelor din Kyoto — orașul care a fost capitală imperială timp de peste un mileniu și care concentrează cea mai mare densitate de temple și grădini tradiționale din țară. De obicei, ziua dedicată Pavilionului de Aur include și vizite la Templul Ryoan-ji, celebru pentru grădina sa zen din pietre și nisip, sau la cartierul Gion, unde tradiția geishelor încă supraviețuiește. Contrastul dintre austeritatea pietrelor de la Ryoan-ji și strălucirea aurie a lui Kinkaku-ji oferă, de fapt, o imagine completă asupra a ceea ce înseamnă estetica zen japoneză — de la extrema simplitate la extrema rafinare. Pentru cei care parcurg un traseu mai amplu prin Japonia, cu etape la Tokyo, Nara sau Osaka, Kyoto rămâne punctul în care istoria samurailor, spiritualitatea budistă și grădinile seculare se întâlnesc cel mai limpede, iar Pavilionul de Aur este, fără îndoială, imaginea care rămâne cel mai mult în memorie după o asemenea călătorie.

Include Templul Kinkaku-ji (Pavilionul de Aur) în călătorie: alege circuit prin Japonia.