Pădoarea de bambus Sagano — istorie, povești și circuite

Povestea Pădoarea de bambus Sagano

La ora șapte dimineața, înainte ca autobuzele să aducă valurile de vizitatori, poteca de pământ bătătorit din Arashiyama e aproape goală. Se aude doar foșnetul. Localnicii spun că sunetul frunzelor de bambus lovite de vânt a fost inclus în 1996 de Ministerul Mediului din Japonia pe lista celor "100 de peisaje sonore" pe care merită să le protejezi. Sună neobișnuit pentru un obiectiv turistic, dar acolo, sub tulpinile de peste cincisprezece metri înălțime, înțelegi de ce cineva a considerat necesar să oficializeze un zgomot.

Pădurea de bambus Sagano, cunoscută local drept Arashiyama Chikurin (嵐山竹林) sau uneori Sagano Chikurin, se întinde pe marginea de vest a orașului Kyoto, în cartierul Arashiyama. Nu e o pădure sălbatică în sensul strict — bambusul e cultivat și îngrijit de generații, o parte din el aparținând unor familii care se ocupă de întreținerea zonei încă din perioada Edo. Specia dominantă este Phyllostachys pubescens, cunoscută și ca moso, unul dintre cele mai rapide organisme vegetale din lume: poate crește aproape un metru într-o singură zi, în perioada de vârf a sezonului de creștere, primăvara.

Zona din jur are o greutate istorică pe care majoritatea turiștilor o descoperă abia după ce ies din pădure. La câțiva pași se află Vila Imperială Tenryu-ji, construită în 1339 din ordinul shogunului Ashikaga Takauji, în memoria împăratului Go-Daigo. Grădina sa, proiectată de călugărul Muso Soseki, este una dintre puținele grădini japoneze din perioada Kamakura care au supraviețuit aproape neschimbate, și a fost inclusă în patrimoniul UNESCO în 1994, ca parte a monumentelor istorice din Kyoto. Mulți vizitatori intră în pădurea de bambus tocmai prin această grădină, ceea ce schimbă complet percepția locului: nu mai e doar un decor pentru fotografii, ci o continuare firească a unui spațiu contemplativ gândit cu secole în urmă.

O plimbare prin pădure durează, în sine, doar cincisprezece-douăzeci de minute — poteca principală are puțin peste patru sute de metri. Dar merită alocat mai mult timp zonei, pentru că lângă pădure se găsesc și vila Okochi Sanso, fosta reședință a actorului de film mut Okochi Denjiro, cu o grădină deschisă publicului din 1964, precum și templul Nonomiya, unde tinerele fete se opreau odinioară pentru purificare înainte de a deveni preotese la altarul din Ise. Cea mai bună perioadă pentru vizită este dimineața devreme, între șase și opt, sau spre apusul soarelui, când numărul de turiști scade considerabil și lumina capătă acea nuanță verde-aurie specifică fotografiilor care au făcut locul cunoscut internațional. Toamna, cu frunzele de arțar roșii din zonele adiacente, și primăvara, cu cireșii înfloriți de-a lungul râului Katsura, sunt sezoanele cele mai căutate, deși vara aduce un verde mai dens și mai puțini vizitatori străini. Accesul se face ușor cu trenul, din centrul Kyoto-ului, stația Saga-Arashiyama fiind la câteva minute de mers pe jos de intrarea în pădure.

Într-un circuit turistic prin Japonia, Pădurea de bambus Sagano funcționează adesea ca punct de tranziție — de la agitația urbană a Kyoto-ului, cu miile sale de temple și magazine, către o zonă mai liniștită, aproape rurală, unde se pot combina vizite la Tenryu-ji, o plimbare cu barca pe râul Hozugawa și o oprire la podul Togetsukyo, simbol al cartierului Arashiyama. Se integrează firesc într-o zi dedicată vestului Kyoto-ului, alături de sanctuarul Fushimi Inari sau de cartierul Gion, oferind un contrast necesar între ritmul intens al orașului și tăcerea aproape studiată a pădurii de bambus.

Vrei să ajungi la Pădoarea de bambus Sagano? Alege circuit Japonia.