Sanctuarul Meiji Jingu — istorie, povești și circuite

Povestea Sanctuarul Meiji Jingu

În 1920, când Japonia tocmai ieșise dintr-o perioadă de transformări radicale, peste 100.000 de copaci au fost plantați într-o zonă mlăștinoasă din Tokyo, donați de cetățeni din toate colțurile țării și chiar din Taiwan sau Coreea. Astăzi acea pădure artificială are peste un secol vechime și pare, pentru oricine se plimbă pe aleile ei, o bucată de natură primară. Puțini vizitatori știu că fiecare copac de acolo a fost ales și plantat cu un scop precis: să creeze, în câteva generații, o pădure care să pară eternă, adăpostind în centrul ei un sanctuar shintoist dedicat memoriei unui împărat.

Meiji Jingu (明治神宮), cum este numit în japoneză, a fost construit pentru a onora spiritul împăratului Meiji, cel care a condus Japonia între 1867 și 1912 și sub domnia căruia țara a trecut de la izolarea feudală la statutul de putere industrială modernă, și al soției sale, împărăteasa Shoken. Sanctuarul actual nu este cel original — clădirile din lemn de cypress au fost distruse aproape complet în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial și reconstruite în 1958, păstrând fidel stilul arhitectural nagare-zukuri, specific altarelor shintoiste. Lemnul folosit la reconstrucție a venit tot din donații, semn al legăturii pe care japonezii o simt și azi cu acest loc.

Drumul spre sanctuar începe printr-un torii impresionant, poarta tradițională din lemn care marchează trecerea din lumea profană în cea sacră, ridicată din trunchiuri de cypress taiwanez vechi de peste 1.500 de ani. De aici, aleile pietruite șerpuiesc prin pădure aproape un kilometru, iar zgomotul orașului dispare treptat, înlocuit de foșnetul frunzelor și, uneori, de sunetul tobelor taiko dacă vizitezi în zilele unei ceremonii. La intrarea în curtea principală a sanctuarului se află un zid impresionant de butoaie de sake, donate anual de producători din toată țara ca ofrandă către zeitățile șintoiste, alături de unul mai puțin cunoscut, format din butoaie de vin franțuzesc — o dovadă a interesului occidental al împăratului Meiji, care a introdus în Japonia obiceiuri europene precum consumul de vin la mesele oficiale.

O vizită la Meiji Jingu durează în mod obișnuit între 45 de minute și o oră și jumătate, în funcție de cât timp aloci plimbării prin pădure și eventualei vizite la grădina interioară Gyoen, unde împăratul obișnuia să se retragă alături de soția sa și care este deosebit de frumoasă în perioada irisilor, la începutul lunii iunie. Dimineața devreme este momentul ideal pentru a evita grupurile mari și pentru a surprinde eventual o procesiune de nuntă tradițională shintoistă, un spectacol vizual care se întâmplă frecvent în weekend, cu miri îmbrăcați în kimonouri albe și preoți purtând umbrele roșii ceremoniale. Accesul se face cel mai simplu din stația Harajuku, pe linia JR Yamanote, intrarea în parc fiind la câțiva pași de ieșirea din gară. Merită să ai în vedere că suprafața pădurii-parc este generoasă, aproape 700.000 de metri pătrați, așa că pantofi comozi sunt esențiali.

Meiji Jingu se regăsește adesea în circuitele turistice prin Japonia tocmai pentru contrastul pe care îl oferă la câțiva pași de cartierul Harajuku, cunoscut pentru modă excentrică și cultura pop japoneză. Un circuit bine construit include, în aceeași zi sau în zile consecutive, plimbarea prin liniștea sanctuarului urmată de forfota comercială din Takeshita Street sau eleganța bulevardului Omotesando, aflat la câteva minute de mers pe jos. Este genul de contrast pe care Tokyo îl oferă constant — tradiție și modernitate așezate una lângă cealaltă — și pe care un traseu organizat reușește să îl valorifice fără ca vizitatorul să piardă timp cu logistica deplasărilor între obiective.

Poți include Sanctuarul Meiji Jingu în itinerariu — descoperă circuitele din Japonia.