Shinjuku Gyoen — istorie, povești și circuite

Povestea Shinjuku Gyoen

La mijlocul lunii aprilie, sub o mie de cireși aflați în floare, angajați în costume și pensionari din cartier își întind pături pe iarbă la doar câțiva pași de zgomotul cartierului Shinjuku. Contrastul e aproape ireal: afară, unul dintre cele mai aglomerate cartiere din Tokyo, cu neoane și trenuri care trec la fiecare câteva minute; înăuntru, liniște, apă și petale care cad încet peste alei pietruite. Localnicii numesc locul acesta Shinjuku Gyoen (新宿御苑), iar pentru mulți tokyoiți reprezintă principalul refugiu verde din centrul orașului.

Parcul a fost creat inițial în 1906, pe locul unei reședințe a familiei Naitō, daimyo în perioada Edo, care a primit acest teren de la shogunat cu secole în urmă. Proiectul de transformare într-o grădină imperială a fost condus de arhitectul peisagist francez Henri Martinet, ceea ce explică de ce Shinjuku Gyoen nu seamănă cu o grădină japoneză tradițională, ci combină trei stiluri complet diferite: o grădină japoneză cu iazuri și poduri, o grădină franceză geometrică, cu alei simetrice mărginite de trandafiri, și o porțiune de peisaj englezesc, cu pajiști întinse și arbori izolați. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, parcul a suferit distrugeri semnificative, iar redeschiderea sa pentru public, în 1949, a marcat transformarea dintr-o grădină imperială exclusivistă într-un spațiu public, gest simbolic pentru Japonia postbelică.

În interior, vizitatorii pot admira peste 1.000 de cireși de aproximativ 65 de soiuri diferite, ceea ce prelungește sezonul de înflorire pe parcursul mai multor săptămâni, spre deosebire de alte parcuri unde totul se termină în câteva zile. Toamna, parcul se transformă complet: frunzele arțarilor japonezi (momiji) capătă nuanțe de roșu și portocaliu, iar zona grădinii japoneze, cu iazul său central și casa de ceai tradițională, devine un punct de atracție la fel de căutat ca sezonul florilor de cireș. Există și o seră mare, cu specii tropicale și subtropicale, utilă mai ales în zilele de iarnă sau de ploaie.

O vizită completă durează între două și trei ore, suficient timp cât să parcurgi cele trei zone tematice fără grabă. Parcul este deschis în majoritatea zilelor săptămânii, cu excepția lunilor de închidere programată, de obicei luni, și este închis pe perioada sărbătorilor de Anul Nou. Cea mai bună perioadă pentru vizită rămâne finalul lunii martie și începutul lunii aprilie, pentru sakura, sau noiembrie, pentru frunzișul de toamnă, deși parcul merită vizitat și în afara acestor sezoane, fiind mult mai puțin aglomerat. Accesul se face ușor cu metroul, cea mai apropiată stație fiind Shinjuku-gyoenmae, pe linia Marunouchi, la câteva minute de mers pe jos de una dintre intrări. Este recomandat să porți încălțăminte comodă, având în vedere suprafața generoasă a parcului, și să verifici programul de vizitare înainte de a merge, pentru că orele diferă în funcție de sezon.

În cadrul unui circuit prin Japonia, Shinjuku Gyoen funcționează ca o pauză necesară între ritmul intens al capitalei și restul obiectivelor din traseu. De obicei este inclus în aceeași zi cu explorarea cartierului Shinjuku, cu contrastul său de zgârie-nori și viață nocturnă, sau alături de vizite la temple precum Meiji Jingu, aflat la o distanță rezonabilă. Pentru cei care ajung în Tokyo la începutul unui circuit mai amplu prin Japonia, care continuă spre Kyoto, Nara sau Osaka, parcul oferă un prim contact liniștit cu estetica japoneză a grădinilor, înainte de a descoperi variantele mai vechi și mai tradiționale din fosta capitală imperială. Este genul de obiectiv care nu impresionează prin monumentalitate, ci prin echilibrul pe care reușește să-l creeze între natură, istorie și oraș.

Vezi circuit Japonia cu avion și bifează Shinjuku Gyoen din listă.