Altarul Meiji Jingu — istorie, povești și circuite

Povestea Altarul Meiji Jingu

La câteva sute de metri de intersecția Shibuya, acolo unde ecranele uriașe și mulțimile nu se opresc niciodată, se întinde o pădure de peste 70 de hectare în care singurul zgomot e cel al frunzelor și, uneori, al unei nunți tradiționale care trece pe alee. Contrastul e atât de mare încât mulți vizitatori cred, la prima intrare pe poarta torii, că au greșit orașul. Acesta este Meiji Jingu (明治神宮), unul dintre cele mai vizitate altare shintoiste din Japonia și, în același timp, unul dintre cele mai neașteptate colțuri de liniște din Tokyo.

Altarul a fost ridicat în 1920, la cinci ani după moartea împăratului Meiji și a soției sale, împărăteasa Shoken, pentru a le cinsti memoria. Împăratul Meiji este figura care a deschis Japonia către lume, punând capăt izolării samurailor și inițiind modernizarea rapidă a țării la finalul secolului al XIX-lea. Ce puțini vizitatori știu este că întreaga pădure din jurul altarului nu este naturală, ci a fost plantată integral de mână, cu aproape 100.000 de copaci donați din toate colțurile Japoniei, ca un dar simbolic al poporului către împărat. Astăzi, un secol mai târziu, pădurea arată de parcă ar fi existat dintotdeauna, iar puțini bănuiesc că e, de fapt, o construcție umană la fel de deliberată ca și altarul pe care îl înconjoară.

Drumul spre altar începe printr-un tunel verde, sub un torii impresionant construit din lemn de chinar japonez, unul dintre cele mai mari din țară. Pe alee poți vedea zidurile de butoaie de sake, donate de producători din toată Japonia ca ofrandă către zeități, așezate lângă un rând la fel de vizual de butoaie de vin franțuzesc, un detaliu care spune multe despre spiritul de deschidere al împăratului Meiji. La altarul principal, construit în stil nagare-zukuri, vizitatorii se opresc pentru ritualul obișnuit în templele shintoiste: o plecăciune, două aplauze, o rugăciune tăcută, o ultimă plecăciune. Clădirea originală a fost distrusă în bombardamentele din 1945 și reconstruită identic în 1958, folosind aceleași tehnici tradiționale de tâmplărie japoneză, fără cuie metalice.

O vizită la Meiji Jingu durează, de regulă, între 60 și 90 de minute, timp suficient pentru plimbarea prin pădure și pentru a ajunge la altar. Weekendurile aduc adesea procesiuni de nuntă shintoistă, cu miri îmbrăcați în kimonouri tradiționale albe, un spectacol vizual pe care merită să-l urmărești de la distanță, discret. Primăvara, cireșii înfloriți din apropiere completează atmosfera, iar toamna, frunzișul auriu din pădure oferă un decor la fel de reușit. Altarul este accesibil ușor cu trenul, cea mai apropiată stație fiind Harajuku sau Meiji-jingumae, ambele pe linia Yamanote, ceea ce îl face un obiectiv simplu de inclus în orice zi de plimbare prin Tokyo.

În circuitele noastre prin Japonia, Altarul Meiji Jingu apare de obicei ca punct de plecare pentru explorarea cartierului Harajuku și a bulevardului Omotesando, aflate la doar câțiva pași distanță, unde tradiția lasă loc modei stradale și magazinelor de designer. Este genul de contrast pe care Tokyo îl oferă constant, iar un ghid local știe exact cum să lege aceste două fețe ale orașului într-o singură zi de traseu, fără graba care strică orice vizită. Pentru cei care își doresc să înțeleagă atât Japonia imperială, cât și Japonia contemporană, Meiji Jingu rămâne unul dintre punctele de reper esențiale ale oricărui circuit prin țara Soarelui Răsare.

Vezi călătorie în Japonia și bifează Altarul Meiji Jingu din listă.