Orasul inclus in patrimoniul UNESCO — istorie, povești și circuite

Povestea Orasul inclus in patrimoniul UNESCO

În 1996, un cutremur devastator a lovit provincia Yunnan. Orașul modern Lijiang a fost grav afectat. Vechiul oraș — Dayan, cum îl numesc localnicii în limba naxi — a rezistat aproape intact. Nu pentru că ar fi fost mai solid construit, ci pentru că structura sa organică, cu străzi înguste și clădiri joase dispuse fără o logică geometrică rigidă, a absorbit șocul altfel decât blocurile de beton. UNESCO l-a inclus pe lista patrimoniului mondial un an mai târziu, în 1997. Puțini știu că rezistența la cutremur a fost unul dintre argumentele tehnice care au susținut dosarul de candidatură.

Lijiang Dayan (丽江古城) nu este o reconstituire muzeală. Este un oraș viu, locuit de secole de poporul naxi, un grup etnic cu o cultură distinctă față de Han, majoritarii Chinei. Nazii au dezvoltat unul dintre puținele sisteme de scriere pictografică din lume încă folosite — dongba — și o tradiție muzicală proprie, Muzica Naxi Dong Jing, care a supraviețuit Revoluției Culturale tocmai pentru că bătrânii muzicieni au continuat să cânte în secret. Astăzi, concertele de muzică tradițională din oraș sunt printre puținele locuri din China unde poți auzi compoziții cu o vechime de peste 500 de ani, interpretate live de muzicieni trecuți de 70 de ani.

Orașul vechi se întinde pe aproximativ 3,8 kilometri pătrați și este străbătut de un sistem de canale alimentate din râul Yuhe. Apa curge prin tot orașul — pe sub poduri de piatră, pe lângă terase de ceainării, de-a lungul străzilor pavate cu o piatră locală de culoare cenușie, numită wumaolong, care capătă reflexe albastre când plouă. Arhitectura tradițională naxi îmbină influențe tibetane, Han și Bai — curțile interioare cu patru aripi, acoperișurile curbe, porțile sculptate în lemn de cedru. Piața Sifang (四方街), centrul istoric al orașului, a fost timp de secole locul principal de schimb comercial pe Drumul Ceaiului și al Cailor, ruta care lega Yunnan-ul de Tibet și mai departe de Asia Centrală.

O vizită completă a orașului vechi durează cel puțin o zi întreagă, dar pentru a înțelege ritmul locului merită să înnoptezi acolo. Dimineața devreme, înainte ca fluxul de turiști să se instaleze, străzile au o cu totul altă față — localnici care deschid prăvăliile, femei naxi în costume tradiționale care merg la piață, mirosul de lemn ars și de ceai fierbinte. Cea mai bună perioadă pentru vizită este primăvara (martie–mai) sau toamna (septembrie–octombrie), când temperaturile sunt moderate și luminozitatea favorabilă. Vara poate fi ploioasă, iar în sezonul de vârf aglomerația devine considerabilă. Lijiang are aeroport propriu, cu zboruri directe din Beijing, Shanghai și Chengdu. Din aeroport, orașul vechi se află la aproximativ 25 de minute cu mașina. Nu există acces auto în interiorul orașului vechi — totul se face pe jos.

Lijiang se integrează firesc într-un circuit prin sudul și centrul Chinei. De obicei, este inclus împreună cu Shangri-La (Zhongdian), aflat la circa 200 de kilometri nord, și cu orașul Dali, la aproximativ 180 de kilometri sud — ambele cu propriile zone istorice și influențe culturale distincte. Un circuit bine structurat prin China poate combina Lijiang cu marile obiective din Beijing sau Xi'an și poate continua spre Chengdu, cu o oprire la rezervația naturală a pandalor. Văzut în acest context, Lijiang nu este o destinație izolată, ci un punct de legătură între lumea Han și lumile culturale ale minorităților din sud-vestul Chinei — o perspectivă care schimbă semnificativ felul în care înțelegi diversitatea acestei țări.