Podul Nijubashi — istorie, povești și circuite

Povestea Podul Nijubashi

Cei mai mulți vizitatori care ajung în fața Palatului Imperial din Tokyo fotografiază un pod care, tehnic vorbind, nici nu se numește Nijubashi. Ceea ce vedem de la distanță este Seimonishibashi, podul de piatră cu două arce, construit din granit în 1888. Numele de "Nijubashi" (二重橋), care înseamnă literalmente "podul dublu", aparține de fapt unui alt pod, aflat puțin mai în spate, unul metalic, folosit doar de familia imperială și de oaspeții oficiali. Confuzia s-a păstrat atât de mult încât astăzi ghizii japonezi înșiși folosesc numele generic pentru întreaga zonă, iar turiștii pleacă acasă convinși că au văzut Nijubashi, când de fapt au admirat vecinul lui mai fotogenic.

Explicația numelui original e și mai puțin cunoscută: podul metalic din spate se reflecta cândva în apa șanțului de apărare, creând impresia unui pod "dublu" — unul real, unul în oglindă. Structura actuală datează din 1964, an în care a fost reconstruită cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Tokyo, înlocuind o versiune mai veche din perioada Meiji. Zona pe care o vedem astăzi face parte din Kokyo Gaien, grădina exterioară a Palatului Imperial, construită pe ruinele Castelului Edo — reședința shogunilor Tokugawa timp de peste 250 de ani, până la Restaurația Meiji din 1868, când împăratul s-a mutat aici din Kyoto.

Din piața de piatră din fața podurilor se vede și turnul de pază Fushimi-yagura, una dintre puținele structuri originale rămase din vechiul castel, cu un acoperiș în trepte care contrastează cu liniile drepte ale podurilor moderne. Accesul dincolo de poduri, spre grădinile interioare ale palatului, este restricționat cea mai mare parte a anului — se deschide public doar de două ori: pe 2 ianuarie, pentru urările de Anul Nou, și pe 23 februarie, ziua de naștere a actualului împărat. În aceste ocazii, familia imperială apare la balcon, iar mulțimea de japonezi îmbrăcați festiv fluturând steaguri creează un contrast puternic cu liniștea de zi cu zi a locului.

O vizită la Nijubashi durează de obicei între 30 și 45 de minute, suficient pentru a traversa piața, a face fotografii cu podurile și turnul de pază în fundal și a te plimba prin partea accesibilă a grădinii Kokyo Gaien, plantată cu pini negri japonezi tăiați meticulos. Cea mai bună perioadă pentru vizită este primăvara devreme, când cireșii din apropiere înfloresc, sau toamna, când frunzele de arțar colorează parcul învecinat. Se ajunge ușor cu metroul, coborând la stația Nijubashimae, la câțiva pași de intrare. Recomand dimineața devreme, înainte ca autocarele cu grupuri mari să ajungă — lumina e mai bună pentru fotografii, iar liniștea locului se simte mai autentic.

Podul Nijubashi apare, aproape întotdeauna, în primele zile ale unui circuit prin Japonia care pornește din Tokyo. Se combină firesc cu o plimbare prin cartierul Marunouchi, cu zgârie-nori de sticlă care se opresc respectuos la marginea zidurilor imperiale, și cu o vizită la Ginza sau la piața Tsukiji, aflate la câteva stații de metrou distanță. Pentru cei care merg mai departe spre Kyoto sau Osaka, contrastul e instructiv: aici, la Tokyo, monarhia se ghicește mai degrabă prin absență — prin porțile închise și prin puținele zile de deschidere — decât prin fastul pe care îl asociem, de obicei, cu palatele imperiale. E genul de obiectiv care nu impresionează prin dimensiune, ci prin poveste, și tocmai de-aia merită inclus într-un traseu care leagă Tokyo modern de urmele discrete ale trecutului său.

Vrei să ajungi la Podul Nijubashi? Alege circuit Japonia.