Parcul Național Fuji-Hakone — istorie, povești și circuite

Povestea Parcul Național Fuji-Hakone

Pe malul lacului Ashi, într-o dimineață fără nori, apa devine o oglindă perfectă pentru conul înzăpezit al muntelui Fuji. Localnicii spun că vezi asta cel mult 80-90 de zile pe an — restul timpului, muntele se ascunde în ceață sau nori, ca un actor care refuză să apară pe scenă. Poate de aici vine și fascinația: japonezii nu consideră Fuji-san (富士山) un simplu vârf de 3.776 de metri, ci un kami, o divinitate shintoistă care merită venerată, nu doar admirată din depărtare.

Parcul Național Fuji-Hakone-Izu (富士箱根伊豆国立公園), înființat în 1936 și extins ulterior, se întinde pe o suprafață impresionantă care unește muntele Fuji cu regiunea vulcanică Hakone și peninsula Izu. Zona Hakone în special a devenit, încă din perioada Edo, o stațiune de refugiu pentru samurai și negustori care căutau apele termale — onsen — despre care se credea că vindecă rănile și oboseala după drumurile lungi pe vechiul Tokaido, ruta care lega Kyoto de Edo (Tokyo de astăzi). Nu întâmplător, unul dintre cele mai vechi hanuri ryokan din Hakone funcționează neîntrerupt de peste 1.300 de ani, găzduind generații întregi de călători.

Ce poți vedea acolo, concret? Lacul Ashi (Ashinoko), format în urma unei erupții vulcanice acum aproximativ 3.000 de ani, oferă plimbări cu bărci-pirat replică — da, chiar așa, vase decorate ca niște galioane, o idee turistică din anii '60 care a rămas populară. De pe malul lacului, poarta torii roșie a altarului Hakone se ridică direct din apă, unul dintre cele mai fotografiate obiective religioase din Japonia. Nu departe, Owakudani („valea marii fierberi”) rămâne activă geologic: fumarole, izvoare sulfuroase și un ou negru — kuro-tamago — fiert în apele vulcanice, pe care localnicii îl consideră aducător de longevitate. Se spune că fiecare ou mâncat adaugă șapte ani de viață, o superstiție simpatică pe care ghizii locali o repetă cu seriozitate.

Pentru vizitarea zonei, e nevoie de minimum o zi completă, ideal două, mai ales dacă vrei să încerci și o baie în onsen tradițional. Perioada optimă pentru vederea muntelui Fuji fără nori este între noiembrie și februarie, dimineața devreme, când aerul e mai limpede. Primăvara (aprilie) aduce cireșii în floare pe malurile lacului, iar toamna (octombrie-noiembrie) colorează pădurile din jur în tonuri de roșu și portocaliu. Accesul din Tokyo se face cel mai simplu cu trenul Odakyu Romancecar, o călătorie de aproximativ 90 de minute până în Hakone-Yumoto, urmată de combinații de funicular, telecabină și vaporaș pentru a explora zona — un sistem de transport gândit special pentru turiști, numit Hakone Free Pass.

Într-un circuit turistic prin Japonia, Parcul Național Fuji-Hakone-Izu funcționează adesea ca o tranziție firească între agitația Tokyo-ului și ritmul mai lent al zonelor rurale japoneze. După zile petrecute în cartiere ca Shibuya sau Asakusa, contrastul cu apele termale din Hakone și tăcerea lacului Ashi are un efect aproape terapeutic. Multe trasee organizate combină această zonă cu o vizită la Kyoto sau Nagoya, folosind trenul shinkansen ca legătură rapidă, iar pentru cei care vor și o experiență de altitudine, unele circuite includ chiar și un traseu scurt pe versanții muntelui Fuji, în sezonul de vară, când cărările de ascensiune sunt deschise oficial. E genul de obiectiv care nu se vizitează izolat, ci se leagă natural de restul călătoriei — exact motivul pentru care apare, aproape fără excepție, în orice itinerar serios prin Japonia.

Planifică-ți vizita la Parcul Național Fuji-Hakone — consultă excursie organizată în Japonia.