Parcul Național Fuji-Hakone-Izu — istorie, povești și circuite

Povestea Parcul Național Fuji-Hakone-Izu

La ora 4:30 dimineața, în vârful lunii august, sute de oameni așteaptă în șir, cu lanternele frontale aprinse, pe potecile de piatră vulcanică de la peste 3.000 de metri altitudine. Nu e o coadă la vreun eveniment. E drumul spre craterul muntelui Fuji, unde vizitatorii urcă noaptea ca să prindă goraiko — răsăritul văzut de pe vârful sacru al Japoniei. Acest ritual, repetat de secole de pelerini și astăzi de turiști din toată lumea, se petrece în inima unui teritoriu numit oficial 富士箱根伊豆国立公園, adică Parcul Național Fuji-Hakone-Izu, una dintre cele mai vechi arii protejate ale Japoniei.

Parcul a fost înființat în 1936, într-o perioadă în care autoritățile japoneze începeau să recunoască nevoia de a proteja peisajele naturale de expansiunea urbană rapidă. Se întinde pe peste 1.200 de kilometri pătrați, cuprinzând nu doar muntele Fuji — 3.776 de metri, cel mai înalt vârf al Japoniei și un vulcan activ, ultima erupție datând din 1707-1708 — ci și regiunea Hakone, cu lacurile și izvoarele sale termale, peninsula Izu, cu coastele ei abrupte, și insulele Izu, un arhipelag vulcanic aflat mai la sud, în Oceanul Pacific. Este, de fapt, un mozaic de peisaje complet diferite unite printr-o istorie geologică comună: toate s-au format prin activitate vulcanică, iar Fuji rămâne simbolul acestei forțe telurice care a modelat centrul Japoniei.

În zona Hakone, punctul de atracție este lacul Ashi, format acum aproximativ 3.000 de ani printr-o erupție care a blocat o vale întreagă. Pe malurile lui se pot vedea, în zilele limpezi, reflexii ale muntelui Fuji, iar bărcile turistice — unele construite în stil galion pirat, o idee de marketing din anii '60 care a rămas populară — traversează apa printre porți torii ridicate direct din lac. Nu departe se află Owakudani, „valea marelui clocot”, o zonă vulcanică activă unde solul fumegă și unde localnicii fierb ouă direct în izvoarele sulfuroase; coaja lor se înnegrește, iar legenda spune că fiecare ou mâncat prelungește viața cu șapte ani. Peninsula Izu, la rândul ei, oferă coaste stâncoase, plaje vulcanice cu nisip negru și orașe balneare precum Ito, cunoscute pentru onsen-urile lor de peste o mie de ani vechime.

O vizită completă în zonă necesită minimum două zile, ideal trei, pentru a acoperi atât Hakone, cât și o parte din Izu, fără a mai pune la socoteală ascensiunea propriu-zisă a muntelui Fuji, posibilă doar între începutul lunii iulie și mijlocul lunii septembrie, când cabanele de pe traseu sunt deschise și vremea permite urcarea în siguranță. Pentru cei care nu vor să escaladeze vârful, cea mai bună perioadă de vizitat regiunea rămâne primăvara, pentru florile de cireș care înconjoară lacurile, și toamna, când pădurile din jurul lacului Ashi se colorează în roșu și auriu. Accesul se face de obicei din Tokyo, cu trenul Odakyu Romancecar până în Hakone-Yumoto, o călătorie de puțin peste 90 de minute, sau cu autocarul, mai lent dar mai flexibil pentru cei care vor să combine mai multe puncte de interes într-o singură zi.

Parcul Național Fuji-Hakone-Izu apare aproape întotdeauna în circuitele turistice prin Japonia, și nu întâmplător: este una dintre puținele zone unde poți vedea, în aceeași zi, un vulcan legendar, un lac vulcanic, izvoare termale active și panorame către coasta Pacificului. Multe trasee organizate combină o oprire la Hakone cu o vizită anterioară la Tokyo și una ulterioară la Kyoto, folosind regiunea ca pe o tranziție firească între agitația capitalei și ritmul mai domol al vechii capitale imperiale. Pentru oricine își dorește o imagine completă a Japoniei — de la orașele futuriste la peisajele modelate de vulcani — un popas în acest parc, fie el de o zi sau de câteva, rămâne un punct de referință al oricărui circuit bine construit prin țara Soarelui Răsare.

Include Parcul Național Fuji-Hakone-Izu în călătorie: alege excursii organizate în Japonia.