Templul de Jad — istorie, povești și circuite

Povestea Templul de Jad

În 1788, un grup de meșteri aduși special din provinciile centrale ale Chinei a început să ridice, în inima orașului Urumqi, un locaș de cult care urma să devină unul dintre cele mai neașteptate monumente ale regiunii Xinjiang. Nu granitul sau marmura aveau să-i dea numele, ci micile ornamente din jad — piatra semiprețioasă pe care locuitorii din această parte a Asiei Centrale o considerau de secole un simbol al purității și al legăturii cu cerul. Templul de Jad, cunoscut în chineză drept Yùquán Sì (玉泉寺), poartă în el o poveste mai complicată decât pare la prima vedere.

Xinjiang nu este o regiune omogenă, iar Urumqi reflectă această complexitate mai bine decât orice alt loc. Templul a fost construit inițial ca un lăcaș budist de tradiție Han, dar de-a lungul timpului a absorbit influențe din mai multe direcții — arhitectura sa combină elementele pavilionare tipice Chinei imperiale cu detalii decorative care trădează vecinătatea cu lumea persană și central-asiatică. Acoperișurile curbate în stilul clasic, cu streșini ridicate spre cer, contrastează cu mozaicurile și ornamentele interioare în care jadul apare discret, dar consecvent: în ancadramentele ferestrelor, în statuetele de pe altare, în obiectele de cult expuse în vitrinele laterale. Vizitatorii care se grăbesc pot rata tocmai aceste detalii mici, care sunt, de fapt, rațiunea numelui.

Complexul nu este unul de dimensiuni copleșitoare — ocupă aproximativ 1,2 hectare și cuprinde mai multe pavilioane dispuse în jurul unei curți interioare, cu un iaz mic în centru în care plutesc flori de lotus vara. Tocmai această scară umană îl face accesibil și ușor de explorat fără presiunea unui ghid care te împinge dintr-o sală în alta. Poți petrece aici între o oră și jumătate și două ore dacă îți permiți să stai, să observi, să vorbești cu călugării care locuiesc în incintă. Câțiva dintre ei vorbesc engleza elementar. Cei mai mulți nu. Dar atmosfera — mai ales dimineața devreme, când fumul de tămâie încă se răsucește în lumina oblică — nu are nevoie de traducere.

Din punct de vedere practic, cel mai bun moment pentru o vizită este primăvara târzie sau începutul toamnei, când temperaturile din Urumqi sunt blânde și mulțimile de turiști interni nu au ajuns încă la cote maxime. Vara poate fi caniculară, iar iarna aduce viscole din stepă care fac deplasarea dificilă. Templul se află în districtul Tianshan, la aproximativ 15 minute cu taxiul de la gara principală a orașului. Nu există o stație de metrou apropiată, dar autobuzele locale ajung în zonă fără dificultate. Un aspect mai puțin știut: în curtea templului funcționează, în anumite zile din săptămână, un mic târg de obiecte artizanale unde localnicii vând piese din jad și nefrită — unele autentice, altele nu, deci e nevoie de puțină discernere.

Templul de Jad se integrează firesc într-un circuit mai amplu prin China, mai ales în versiunile care combină orașele din interior cu destinațiile mai puțin frecventate din vest. Urumqi este, în astfel de trasee, un nod logic între Dunhuang — cu celebrele grote budiste Mogao — și Kashgar, capitala neoficială a culturii uigure. Între aceste trei puncte se desfășoară, de fapt, o bucată semnificativă din istoria Drumului Mătăsii, iar Templul de Jad oferă un moment de respirație între atracțiile mai cunoscute, un loc unde istoria nu îți e servită pe tavă, ci o descoperi singur, la propriul ritm.