Marele Zid Juyongguan — istorie, povești și circuite

Povestea Marele Zid Juyongguan

În 1368, odată cu urcarea la putere a dinastiei Ming, generalii imperiali au primit o misiune clară: să ridice o barieră de piatră și cărămidă care să oprească invaziile din nord. Pasul Juyongguan — cunoscut în chineză ca 居庸关, pronunțat aproximativ „Jü-yong-guan" — a fost ales ca punct-cheie, pentru că reprezenta una dintre cele mai vulnerabile intrări spre Câmpia Beijingului. Nu era o alegere întâmplătoare. Chiar și Kublai Han, cuceritorul mongol, trecuse pe aici cu oștile sale cu un secol mai devreme. Zidul construit aici trebuia să nu mai permită niciodată o astfel de înaintare.

Juyongguan se află la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Beijing, în mijlocul unui defileu îngust flancat de dealuri acoperite cu vegetație. Segmentul de zid de aici măsoară în total câțiva kilometri și a fost restaurat în bună parte în anii 1990, ceea ce îl face mai accesibil decât alte secțiuni mai sălbatice, precum Jiankou sau Simatai. Zidul are, în medie, între 7 și 8 metri înălțime și o lățime suficientă pentru a permite circulația a cinci cai în paralel pe coronamentul său. Pe traseul accesibil vizitatorilor, se pot observa turnuri de veghe la intervale regulate, fiecare cu rol dublu: adăpost pentru soldați și punct de semnalizare prin fumul focurilor. La baza pasului se află Poarta Norului — Yuntai — un arc de triumf din piatră albă datând din secolul al XIV-lea, decorat cu basoreliefuri budiste și inscripții în șase limbi diferite, printre care sanscrită, tibetană și mongolă. Este una dintre cele mai remarcabile structuri de acest tip din China medievală și adesea trece neobservată de vizitatorii grăbiți să ajungă pe zid.

Un detaliu mai puțin cunoscut despre Juyongguan: legenda locală spune că muncitorii care au murit în timpul construcției — sute de mii de oameni de-a lungul întregii istorii a Marelui Zid — sunt înmormântați chiar în interiorul zidului. Istoricii nu au confirmat acest lucru în mod riguros, dar izvoarele epocii Ming menționează condiții de muncă extrem de dure și o mortalitate ridicată în rândul forței de muncă folosite la construcție. Solul din defileul Juyongguan a absorbit, metaforic vorbind, o bună parte din istoria imperială chineză.

Vizita la Juyongguan durează, în mod obișnuit, între două și trei ore — suficient pentru a urca pe ambele laturi ale dealului și a admira panorama din turnurile de veghe. Traseul este mai abrupt decât pare de la distanță, deci sunt recomandate încălțăminte comodă și apă suficientă. Cea mai bună perioadă pentru o vizită este toamna, în special lunile septembrie și octombrie, când vegetația din jur prinde culori calde, iar temperaturile sunt plăcute. Vara, căldura și aglomerația pot fi obositoare. Iarna, zidul este acoperit de zăpadă și capătă o altă față — mai aspră, mai apropiată de ce a fost cândva — dar accesul pe unele porțiuni poate fi restricționat. Juyongguan se poate vizita cu mașina personală, cu taxiul sau prin intermediul tururilor organizate care pleacă zilnic din Beijing. Față de Badaling, cel mai aglomerat segment al Marelui Zid, Juyongguan oferă o experiență ceva mai liniștită, fără să sacrifice accesibilitatea sau infrastructura.

Marele Zid Juyongguan se integrează firesc într-un circuit turistic prin nordul Chinei. Beijing, aflat la mai puțin de o oră distanță, rămâne baza logică de plecare, iar un itinerar bine construit poate combina vizita la zid cu o zi la Orașul Interzis, Palatul de Vară sau Templul Cerului. Circuitele organizate prin China includ de obicei Juyongguan tocmai pentru că oferă o imagine completă și relativ accesibilă asupra uneia dintre cele mai mari construcții din istoria omenirii — fără efortul logistic pe care îl presupune ajungerea la segmentele mai izolate. Pentru călătorii care văd China pentru prima dată, pasul Juyongguan nu este doar un punct de bifat pe o listă. Este locul în care istoria imperială chineză devine, brusc, palpabilă.