Stadionul National din Beijing — istorie, povești și circuite

Povestea Stadionul National din Beijing

La deschiderea Jocurilor Olimpice de vară din 8 august 2008, peste 91.000 de oameni și-au ocupat locurile în interiorul unui stadion a cărui structură de oțel părea să fi crescut organic din pământ. Directorul de scenă al ceremoniei de deschidere, Zhang Yimou, a orchestrat acolo unul dintre cele mai ambițioase spectacole din istoria olimpică. Acel moment a transformat definitiv Beijing-ul în ochii lumii întregi. Stadionul era deja celebru înainte ca primul atlet să calce pe pistă.

Cunoscut în chineză drept 鸟巢 (Niǎo Cháo), adică „Cuibul de Pasăre", Stadionul Național din Beijing a fost proiectat de biroul elvețian de arhitectură Herzog & de Meuron în colaborare cu arhitectul chinez Ai Weiwei, pe atunci un artist vizual cu o influență tot mai mare. Construcția a durat patru ani, între 2003 și 2007, și a necesitat aproximativ 42.000 de tone de oțel. Structura exterioară — acea rețea haotică, dar perfect calculată de grinzi și bare metalice — nu este doar decorativă. Ea susține efectiv clădirea, fără a apela la stâlpi interiori care ar fi obstrucționat vederea spectatorilor. Este o soluție de inginerie atât de ingenioasă, încât a dus la includerea stadionului printre cele mai inovatoare clădiri ale secolului XXI.

Puțini vizitatori știu că Ai Weiwei s-a distanțat ulterior de proiect, declarând public că regretă implicarea sa, pe care a descris-o drept o contribuție la propaganda unui regim autoritar. Tensiunea dintre estetică și politică este, în felul ei, parte din povestea acestui loc. Stadionul găzduiește și astăzi evenimente sportive și concerte, iar cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 a fost refolosit pentru ceremoniile de deschidere și închidere — un fapt rar în istoria olimpică, când același stad ion servește ambele ediții ale Jocurilor. Vizitatorii pot pătrunde în interior, pot merge pe pistă și pot urca în tribune pentru a privi acea structură metalică de jos în sus, dintr-un unghi cu totul diferit față de cel cu care îl știu din fotografii.

Vizita propriu-zisă durează, în medie, între o oră și jumătate și două ore, dacă incluzi și plimbarea prin împrejurimi. Complexul olimpic din care face parte stadionul — denumit Parcul Olimpic (奥林匹克公园) — cuprinde și Centrul Național de Acvatică, cunoscut drept „Cubul de Apă" (水立方, Shuǐ Lìfāng), cu care formează un ansamblu arhitectural impresionant. Cele două clădiri sunt gândite ca un contrast deliberat: rotund versus pătrat, oțel versus membrană transparentă. Perioada cea mai potrivită pentru o vizită este primăvara (aprilie-mai) sau toamna (septembrie-octombrie), când temperaturile din Beijing sunt blânde și cerul tinde să fie senin. Verile sunt fierbinți și aglomerate, iar iernile ger și uscate. Stadionul este accesibil cu metroul, linia 8, stația Olympic Green — o variantă comodă față de traficul dens al capitalei. Merită să ajungi seara, măcar o dată, când structura metalică este iluminată și capătă un alt caracter vizual.

Stadionul Național din Beijing face parte în mod firesc din traseul unui circuit turistic prin China, alături de Orașul Interzis, Marele Zid și templele hutong-urilor din centrul vechi al capitalei. Într-un circuit bine structurat, ziua dedicată Parcului Olimpic se combină adesea cu o vizită în cartierul Chaoyang sau la Piața Tiananmen, completând imaginea unui Beijing cu mai multe straturi — istoric și contemporan în același timp. Este genul de obiectiv care funcționează cel mai bine atunci când este integrat într-un context mai larg, nu vizitat izolat. China nu se înțelege în bucăți. Se înțelege ca întreg, iar Cuibul de Pasăre este, fără îndoială, una dintre piesele sale cele mai reprezentative din era modernă.