Strada Wangfujing — istorie, povești și circuite

Povestea Strada Wangfujing

În 1998, autoritățile din Beijing au luat o decizie care a schimbat pentru totdeauna fața acestei străzi: au interzis circulația automobilelor și au transformat-o într-o zonă exclusiv pietonală. Până atunci, Wangfujing — sau 王府井 în chineză, un nume care se traduce aproximativ prin „Fântâna Palatului Princiar" — era deja o arteră cu o poveste de peste șase sute de ani. Astăzi, cei aproximativ 800 de metri ai săi sunt parcurși zilnic de sute de mii de oameni, iar forfota nu se oprește nici după lăsarea serii.

Numele străzii vine dintr-o fântână descoperită în secolul al XV-lea, în timpul dinastiei Ming, pe locul unde se aflau mai multe reședințe ale nobilimii imperiale. Fântâna există și azi — sau mai bine spus, a fost restaurată și marcată printr-un monument discret, pe care mulți vizitatori îl trec cu vederea. Povestea ei spune destul de mult despre caracterul acestui loc: un strat de istorie acoperit de prezent, vizibil doar pentru cei care știu să caute. De-a lungul secolelor, Wangfujing a trecut prin numeroase transformări — a fost cartier rezidențial imperial, zonă de piețe tradiționale, și, în secolul XX, a devenit prima stradă comercială modernizată din capitala chineză, găzduind primele magazine de tip occidental din Beijing.

Astăzi, strada se întinde între intersecția cu Chang'an Avenue, în sud, și Templul Wangfujing, în nord, și adăpostește o mixtură densă de magazine mari, buticuri locale, restaurante și — poate cel mai interesant pentru un vizitator curios — piața de gustări tradiționale Donghuamen. Aici, pe tarabe aliniate cu grijă, se vând preparate pe care nu le vei găsi în niciun meniu de restaurant: scorpioni vii înșirați pe bețe de bambus, larve de mătase, starfish, sau intestine de rață condimentate. Nu e un truc turistic. E o tradiție culinară reală, practicată de zeci de ani, pe care locuitorii din Beijing o privesc cu aceeași naturalețe cu care alții mănâncă covrigei. Merită cel puțin o plimbare printre tarabe, chiar dacă nu ajungi să guști nimic. Atmosfera singură justifică oprirea.

În ceea ce privește vizita propriu-zisă, o plimbare relaxată pe întreaga stradă, cu opriri la câteva magazine și la piața de gustări, durează între una și două ore. Dacă intri și în magazinele mari sau te oprești la vreun restaurant, poți prelungi ușor la trei-patru ore. Cea mai bună perioadă pentru o vizită este seara, după ora 18:00, când luminile se aprind și strada capătă o altă atmosferă — mai animată, mai vie. Vara poate fi aglomerată și călduroasă, iar în preajma Anului Nou Chinezesc, mulțimile devin cu adevărat dense. Accesul este simplu: stația de metrou Wangfujing, de pe linia 1, te lasă direct la intrarea sudică a străzii. Dacă pleci din zona Orașului Interzis sau a Pieței Tiananmen, poți ajunge și pe jos în circa zece-cincisprezece minute.

Wangfujing face parte, în mod firesc, din circuitele turistice dedicate Beijingului și Chinei. Aflată la câteva minute de Piața Tiananmen și de Orașul Interzis — Gugong, 故宫 —, strada se integrează perfect într-o zi dedicată centrului historic al capitalei. Un circuit complet prin China poate include, în aceeași zi de Beijing, vizita la Orașul Interzis dimineața, o pauză de prânz în cartierul Hutong, urmată de o după-amiază pe Wangfujing. Iar de acolo, traseul poate continua spre alte orașe emblematice — Xi'an, cu Armata de Teracotă, sau Shanghai, cu panorama Pudong-ului. Wangfujing nu e un punct de bifat pe o listă. E locul în care Beijingul respiră la vedere, amestecând vechi și nou fără să se scuze pentru niciunul dintre ele.