Stadioanele Olimpice Beijing — istorie, povești și circuite

Povestea Stadioanele Olimpice Beijing

Vara anului 2008, când torța olimpică a fost aprinsă pe stadionul național din Beijing, 91.000 de oameni priveau din tribune o structură pe care arhitecții elvețieni Herzog & de Meuron o proiectaseră fără niciun stâlp interior de susținere. Această decizie — îndrăzneață din punct de vedere ingineresc — a dat naștere siluetei inconfundabile care a devenit, în câteva săptămâni, unul dintre cele mai fotografiate edificii de pe planetă. Oamenii au botezat-o imediat: Niaochao, Cuibul Păsărilor.

Stadionul Național din Beijing, construit între 2003 și 2008, este o rețea complexă de grinzi de oțel care se împletesc aparent haotic, dar urmează de fapt un calcul structural extrem de precis. Structura cântărește aproximativ 42.000 de tone de oțel și acoperă o suprafață de peste 250.000 de metri pătrați. Inițial, proiectul prevedea un acoperiș retractabil, idee abandonată ulterior din motive de cost și complexitate tehnică — detaliu puțin cunoscut, dar care spune multe despre ambiția inițială a întregului proiect. Astăzi, stadionul poate găzdui 80.000 de spectatori și continuă să fie folosit pentru concerte, evenimente sportive și expoziții.

La câteva sute de metri distanță se află Shuili Fangzhi — Cubul de Apă, centrul național de natație care a găzduit în 2008 competițiile de înot, unde Michael Phelps a cucerit opt medalii de aur într-o singură ediție olimpică. Clădirea este acoperită cu panouri din ETFE, un polimer transparent care imită structura bulelor de săpun și permite captarea energiei solare. Seara, fațada se transformă într-un ecran luminos care colorează întreaga zonă. După Jocurile Olimpice, o parte din spațiu a fost reconvertită în parc acvatic interior, sub denumirea de Water Cube Waterpark. La ediția din 2022, aceeași clădire a fost adaptată parțial pentru a găzdui competițiile de curling — o transformare simbolică, dintr-un cub de apă într-un cub de gheață.

Parcul Olimpic în care se află aceste două construcții — cunoscut în chineză drept Aoyun Gongyuan — se întinde pe aproximativ 1.135 de hectare în nordul Beijingului. Zona mai include Turnul de televiziune olimpic, diverse spații publice și aleile largi care conectează toate facilitățile. O vizită completă, care să includă exteriorul ambelor construcții principale, plimbarea prin parc și, dacă doriți, intrarea în interior, durează între două și patru ore. Dimineața devreme sau în zilele de săptămână sunt momentele în care aglomerația este mai redusă. Cel mai simplu mod de a ajunge este metroul — linia 8 are stația direct în parc. Toamna și primăvara sunt sezoanele recomandate: temperaturile sunt moderate, lumina naturală este favorabilă fotografiei, iar mulțimile de turiști sunt mai puțin dense decât în vârf de vară.

Stadioanele Olimpice din Beijing reprezintă unul dintre punctele centrale ale oricărui circuit prin China care include capitala. Ele se integrează firesc într-un traseu ce poate cuprinde Palatul de Vară și lacul Kunming, zona hutongurilor din centrul istoric, Orașul Interzis și Piața Tiananmen — obiective aflate toate la distanțe rezonabile. Într-un circuit bine construit prin China, Beijingul ocupă de obicei două sau trei zile, timp suficient pentru a înțelege atât straturile de istorie imperială ale orașului, cât și ritmul său contemporan. Parcul Olimpic oferă tocmai această perspectivă: un Beijing care privește înainte, fără să uite ce a construit în spate.