Lacul cu 5 Culori — istorie, povești și circuite

Povestea Lacul cu 5 Culori

În septembrie 2000, un fotograf chinez a petrecut trei zile la marginea aceluiași lac, așteptând lumina potrivită. Nu era o misiune editorială. Era pur și simplu incapabil să plece. Lacul pe care îl privea — cunoscut în chineză ca 五彩池 (Wǔcǎi Chí), adică „Lacul cu Cinci Culori" — schimba nuanțele de la o oră la alta, de la un unghi la altul, ca și cum sub suprafața apei s-ar fi aflat altceva decât apă.

Wǔcǎi Chí se află în Parcul Național Jiuzhaigou, din provincia Sichuan, în sud-vestul Chinei. Zona a fost declarată Patrimoniu Mondial UNESCO în 1992 și adăpostește zeci de lacuri, cascade și păduri, dar acest lac în particular a devenit una dintre imaginile cele mai reproduse ale Chinei moderne. Are o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați — mic pentru un lac, imens ca impact vizual. Adâncimea sa maximă nu depășește 6,6 metri, iar această adâncime relativ redusă este chiar unul dintre secretele fenomenului cromatic. Lumina solară pătrunde până la fundul lacului, unde depozitele de carbonat de calciu, algele și mineralele dizolvate în apă creează o paletă care oscilează între turcoaz intens, verde-smarald, galben-auriu și albastru cobalt. Nu există o singură culoare dominantă — de unde și numele.

Parcul Jiuzhaigou însuși are o istorie care se împletește cu mitologia tibetano-qiang. Legenda spune că zona a luat naștere după ce un zeu a dăruit iubitei sale o oglindă fermecată, care, spartă, s-a transformat în cele 114 lacuri ale văii. Dincolo de legendă, aşezările umane din zonă datează de câteva secole, iar numele „Jiuzhaigou" înseamnă literalmente „Valea celor Nouă Sate", după comunităţile tibetane care au locuit-o. Parcul a fost deschis turismului abia în 1984, iar în deceniile care au urmat a trecut printr-o transformare profundă — inclusiv după cutremurul din august 2017, cu magnitudinea de 7,0, care a afectat semnificativ infrastructura și aspectul unor lacuri. Autoritățile chineze au investit masiv în refacerea zonei, iar Wǔcǎi Chí a fost redeschis vizitatorilor după lucrări de restaurare ecologică. Astăzi lacul arată diferit față de fotografiile de dinaintea cutremurului, dar rămâne la fel de complex din punct de vedere cromatic.

O vizită în Jiuzhaigou necesită cel puțin o zi întreagă, iar dacă parcul face parte dintr-un circuit mai amplu, este recomandat să i se aloce două zile pentru a putea parcurge atât Valea Rize, cât și Valea Zechawa, unde se află Wǔcǎi Chí. Cel mai bun moment al anului pentru o vizită este septembrie-noiembrie, când pădurile de fag și arțar din jur se colorează în roșu și portocaliu, adăugând un contrast puternic față de apele reci ale lacurilor. Vara este sezonul de vârf turistic, cu aglomerație considerabilă. Iarna, parcul rămâne parțial deschis, iar lacurile înghețate parțial oferă o perspectivă cu totul diferită. Accesul în parc se face din orașul Jiuzhaigou (Zhangzha), la care se poate ajunge cu avionul pe aeroportul Jiuzhai Huanglong sau cu autobuzul din Chengdu, un drum de aproximativ 8-9 ore prin munți. În interiorul parcului, circulația se face cu autobuze ecologice — mașinile personale nu sunt permise — și pe jos, pe potecile amenajate cu pasarele din lemn.

Lacul cu 5 Culori se integrează firesc într-un circuit prin China care combină metropolele cu zonele naturale și culturale ale țării. Chengdu, la aproximativ 330 de kilometri distanță, este punctul logic de plecare: capitala provinciei Sichuan oferă vizita la baza de cercetare a ursului panda gigant, templele taoiste și bucătăria locală, cunoscută pentru intensitatea condimentelor. De la Chengdu, un circuit poate continua spre Jiuzhaigou și Huanglong — un alt sit UNESCO, aflat la câteva ore distanță, unde terasele de travertin cu apă turcoaz formează un peisaj cu totul diferit, dar complementar. Împreună, aceste două destinații din Sichuan alcătuiesc unul dintre cele mai dense concentrații de peisaj natural remarcabil din întreaga Asie. Incluse într-un circuit mai larg prin China, ele oferă un contrapunct esențial față de orașele mari — un moment de decelerare, de atenție la detaliu, la culoare, la ceea ce rămâne când zgomotul se oprește.