Ziua 1. Cluj-Napoca – Tel-Aviv – M. Tabor – Nazareth – Tiberias Prezentare în Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca la ora 06.00 pentru zbor Cluj-Napoca-Tel Aviv cu compania Blue Air. Decolare la ora 08.00 din ClujNapoca cu destinaţia Tel Aviv, sosire la ora 11.00 pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Ajunși în Tel Aviv, după formalitățile vamale ne începem pelerinajulîndreptăptându-ne spre Muntele Tabor, locul unde a avut loc Schimbarea la Faţă a Domnului; în biserica greco-ortodoxă se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Continuăm cu vizita în orașul Nazareth, cel care este descris ca fiind locul copilăriei lui Iisus Hristos. Aici vom vedea Biserica Ortodoxă Sf. Gavriil, ridicată deasupra izvorului considerat a fi cel al Fecioarei Maria și aflat în apropierea casei acesteia din Nazaret, biserica pictată de frații Moroșanu în 1977, apoi vom merge către Biserica Catolică Buna-Vestire în incinta căreia se află grota în care Fecioara Maria a fost înștiințată de Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Iisus. Cazare şi cină la hotel în Nazareh/Tiberias.
Ziua 2.Muntele Fericilor – Capernaum – Yardenit Mic dejun. Ne îndreptăm către Muntele Fericirilor unde vom vizita biserica ce fost construită pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a ținut predica despre fericiri. Muntele se înalță la 175 m deasupra nivelului Mării Galileii, dar totodată este la 35m. sub nivelul Mării Mediterane. Vom merge către Capernaum, oraşul cel mai iubit de către Mântuitorul și unde a săvârșit cele mai multe minuni; aici vom putea vedea ruinele Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sf. Petru. La mică distanță se află Tabgha – loc ce aminteşte de minunea înmulţirii a Iordanului cu oprire la râul Iordan - Yardenit unde este un locul amenajat pentru binecuvântarea credincioșilor în apele Râului Iordan. Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan. Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 3. Hozeva – Marea Moartă – Ierihon Mic dejun. Vom coborî către Hozeva unde vom vizita Mănăstirea Sf. Gheorghe ale cărei baze au fost puse de Sfinţii Ioachim şi Ana, fiind locul unde cei doi sfinţi s-au rugat pentru dăruirea unui prunc. Inițial, biserica mănăstirii era închinată Maicii Domnului. Astăzi, însă, după reconstruiri şi renaşteri, biserica poartă drept hram pe Sfântul Gheorghe Hozevitul şi pe Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ. Tot în mănăstire se află şi peştera unde a trăit mulţi ani Proorocul Ilie. Ne îndreptăm spre Qumran, unde vom merge la un magazin de produse cosmetice pe bază de săruri de la Marea Moartă, după care vom face un scurt dar relaxant făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea
Bethleemului”). Ne deplasăm spre Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria, locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi
parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 4. Bethleem, Biserica Naşterii – Ein Karem – Via Dolorosa După micul dejun vom vizita Biserica Ortodoxă a Naşterii Domnului din Bethleem, ce adăposteşte Peştera în care s-a născut Iisus Hristos şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită “Betleemița” sau “Apărătoarea Bethleemului”). Ne deplasăm spre Ein Karem, patria Sfântului Ioan Botezătorul. Aici vizităm biserica și locul unde s-a născut ”cel mai mare om născut dintr-o femeie” şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria, locul întâlnirii Fecioarei Maria cu vara sa Elisabeta. Intrăm în Cetatea Sfântă a Ierusalimului pe poarta Sf. Ştefan şi parcurgem pe jos Via Dolorosa (Calea Crucii), cu cele 14 opriri ale Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând la Biserica Sf. Învieri în care vom vedea toate locurile sfinte: Golgota, Piatra Ungerii, Sf. Mormânt, locul unde s-a aflat Sf. Cruce, etc). Cazare și cină la hotel în Bethleem.
Ziua 5. Ierusalim, Muntele Măslinilor, Muntele Sion – Lod După micul dejun vom merge în Ierusalim, numit și Orașul Păcii, pe Muntele Măslinilor, unde vom vizita: Mănăstirea Ortodoxă a Înălţării Domnului ce amintește de Înălțarea Domnului la cer și unde avem prilejul de a vedea locul unde a fost găsit pentru a doua oară capul Sf. Ioan Botezătorul; Mănăstirea Pater Noster, loc unde potrivit tradiției Mântuitorul i-a învăţat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”; Mănăstirea „Dominus Flevit” („Domnul a plâns”) zidită în formă de lacrimă, pe locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a plâns lipsa de pocăință a celor din Cetatea Sfântă dar a deplâns și soarta pe care o va avea Ierusalimul; Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor ridicată pe locul în care Mântuitorul s-a rugat înainte de a fi prins; Biserica Mormântul Maicii Domnului unde vom coborî cele 48 de trepte până la Mormântul Fecioarei Maria şi Grota Trădării, grota unde a fost închis Iisus înainte de judecată. După aceea ne vom îndrepta spre Muntele Sion unde se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină” (locul primei biserici creștine din lume) şi Mormântul Sfântului Prooroc şi Psalmist David. Vizită în zona evreiască a Sfintei Cetăți la Zidul Plângerii. Continuăm cu vizită în oraşul Lod unde se află biserica ce adăpostește mormântul, lanţul cu care a fost legat şi o parte din moaștele Sf. Gheorghe. Ne îndreptăm către Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv pentru formalitățile vamale și îmbarcare pentru zborul de Cluj-Nap
Rezervări online sau telefonice 021.311.7464
Siguranță. Avem parteneri pe cei mai mari tour-operatori din țară și din afară ( vezi » )
Transparență. Afișăm toate detaliile necesare la fiecare ofertă. Fără taxe ascunse!
Multiple metode de plată (vezi ») Comisioane bancare ZERO!
Afișăm disponibilitatea locurilor de cazare și în avion ÎN TIMP REAL!
Capital Social al Agenției de Turism 50.000 Lei!
Licență de turism valabila si polita de asigurare de insolvabilitate