Ziua 1. București - Bangkok
Punct de întâlnire – Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Zbor spre Bangkok cu escală.
Ziua 2. Bangkok
Transfel la hotel în Bangkok. Seara, croazieră pe râul Chao Phraya la bordului vasului Grand Pearl pentru a admira luminile capitalei thailandeze. Cină inclusă.
Ziua 3. Bangkok
Tur de oraș în Bangkok: Palatul Regal, Buddha de Smarald – protectorul Thailandei, care își are casa în sanctuarul Wat Phra Kaeo, templul cel mai important din Palatul Regal. Urmează Wat Pho, denumit și Templul lui Buddha Culcat - cel mai mare și mai vechi templu din Bangkok și apoi Wat Trimit, templu ce adăpostește cea mai mare statuie de aur a lui Buddha din lume (de unde și denumirea colocvială de Templul lui Buddha de aur). Mai târziu ne bucurăm de o croazieră cu o ambarcațiune tradițională pe fluviul Chao Phraya și ne oprim la Wat Arun, un templu care adăpostește pagoda centrală, de 79 de metri, reprezentând Muntele Meru.
Ziua 4. Bangkok
Zi liberă. Recomandări: oportunități de shopping sau unul dintre tururile opționale.
Ziua 5. Bangkok, Thailanda - Phnom Penh, Cambodgia
Transfer de la hotel la aeroportul din Bangkok, cu zbor Bangkok - Phnom Penh. La sosirea în Phnom Penh întâlnire cu ghidul local și transfer la hotel.
Ziua 6. Phnom Penh
Astăzi vizităm Palatul Regal din Phnom Penh, unde putem admira Pagoda de Argint - cel mai important templu budist al capitalei și templul oficial al Regelui și Wat Prakeo (Templul lui Buddha de Smarald). Urmează o oprire la Muzeul Național, care este oglinda stilului tradițional khmer și unde putem admira cea mai faimoasă colecție de artefacte artistice, arheologice și religioase aparținând culturii khmere, datând din secolele IV-XIII. Mai târziu ne aventurăm în templul hindus Wat Phnom, care este construit pe un deal artificial și este cea mai veche construcție a orașului și facem o oprire și la Muzeul Genocidului, găzduit într-o fostă școală care a fost ocupată de khmerii roșii și folosită drept centru de detenție și tortură. Apoi, la 17 km sud-vest de Phnom Penh, vizităm Campurile Morții, locul unde khmerii roșii au omorât și îngropat peste 17.000 de oameni în timpul celor 4 ani de guvernare. Astăzi, pe locul gropilor comune, este ridicat un monument în memoria victimelor.
Ziua 7. Phnom Penh - Siem Reap
Transfer la aeroportul din Phnom Penh, cu zbor intern Phnom Penh - Siem Reap. După transferul la hotel, vizită la Angkor Wat, construit în perioada domniei regelui Suryavarman II în secolul al XII-lea. Seara, cină într-o ambianță locală, urmată de un show folcloric tradițional Apsara, specific culturii khmere.
Ziua 8. Siem Reap
Vizită la Templul Ta Prohm, construit la mijlocul secolului al XII-lea de către regele Jayavarman al Vlllea, în onoarea mamei sale, urmată de Banteay Kdei, un complex monahal buddhist, construit la sfârșitul secolului al XII- lea în stilul arhitecturii Templului Bayon. Vizităm Srah Srang, o piscină sacră, Angkor Thom fosta capitală a marelui Imperiu Khmer, cu cele mai renumite monumente din Angkor, Templul Bayon, Terasa Elefanților și Terasa Regelui Leproșilor.
Ziua 9. Siem Reap, Cambodgia - Phuket, Thailanda
Azi zburăm din Siem Reap, întorcându-ne din nou în Thailanda, pe insula Phuket.
Ziua 10. Phuket
Începem ziua cu o vizită la Templul Suwannakuha, apoi urcăm într-o barcă tradițională spre Phang Nga Bay unde vom avea ocazia să intrăm la Peștera Lord și să ajungem la stâncile de la Khao Ma Ju, Khao Nom Sao și Khao Chang. De aici navigăm spre o altă insulă, Ping- Kan, cunoscută și sub denumirea Insula James Bond, deoarece a servit drept decor natural pentru una din seriile filmelor James Bond, “The man with the golden gun”. Degustăm, apoi, un prânz tradițional thailandez, iar spre seară ne întoarcem la hotel în Phuket.
Ziua 11 - 12. Phuket
Zile relaxante pe plajele din Phuket, cu o multitudine de opțiuni de petrecere a timpului liber, inclusiv excursii opționale.
Ziua 13. Plecare din Phuket
Transfer de la hotel la aeroportul din Phuket.
Sosire Bucuresti.
Rezervări online sau telefonice 021.311.7464
Siguranță. Avem parteneri pe cei mai mari tour-operatori din țară și din afară ( vezi » )
Transparență. Afișăm toate detaliile necesare la fiecare ofertă. Fără taxe ascunse!
Multiple metode de plată (vezi ») Comisioane bancare ZERO!
Afișăm disponibilitatea locurilor de cazare și în avion ÎN TIMP REAL!
Capital Social al Agenției de Turism 50.000 Lei!
Licență de turism valabila si polita de asigurare de insolvabilitate