Ogimachi Village — istorie, povești și circuite

Povestea Ogimachi Village

Iarna, când zăpada se așază gros pe acoperișurile înclinate la 60 de grade, sătenii din Ogimachi opresc traficul auto și aprind reflectoare care scaldă întregul sat într-o lumină gălbuie, timp de câteva seri pe lună, în ianuarie și februarie. Localnicii numesc acest fenomen "raitoappu" și îl organizează de zeci de ani, deși numărul vizitatorilor care urcă pe platforma de observație din vârful dealului a crescut atât de mult încât acum e nevoie de rezervare. E genul de detaliu care spune multe despre Ogimachi: un loc construit acum câteva secole pentru a supraviețui ierni cu zăpadă de trei-patru metri, transformat azi într-un obiectiv fotografiat de mii de oameni, dar care își păstrează, cumva, funcția inițială.

Ogimachi este cel mai mare și mai bine conservat dintre satele din regiunea Shirakawa-go, situat în prefectura Gifu, în inima Alpilor Japonezi. Numele local complet este 白川郷 (Shirakawa-go), iar Ogimachi (荻町) e satul propriu-zis, cel inclus din 1995 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO alături de satele Ainokura și Suganuma din Gokayama. Stilul arhitectural care a făcut faima locului se numește gassho-zukuri — literal "mâini unite în rugăciune" — o referire la forma triunghiulară a acoperișurilor, care seamănă cu palmele unui călugăr budist în rugăciune. Cele mai vechi case din sat datează din secolul al XVIII-lea, construite fără cuie, doar cu îmbinări de lemn și frânghii din paie de orez, o tehnică ce permite structurii să reziste greutății zăpezii și, în același timp, să fie ușor de reparat sau chiar mutată bucată cu bucată.

Acoperișurile, groase de aproape un metru, sunt refăcute complet o dată la 30-40 de ani, printr-un proces numit yui — o formă de muncă comunitară în care zeci de săteni și voluntari lucrează împreună, fără plată, pentru că știu că vor primi același ajutor când va veni rândul casei lor. În sat funcționează în continuare aproximativ 60 de case gassho-zukuri, dintre care unele sunt locuite de familii care trăiesc acolo de generații, altele transformate în muzee, pensiuni sau restaurante. Casa Wada, una dintre cele mai vechi și mai mari, se poate vizita și oferă o imagine clară asupra vieții cotidiene de altădată: la etajele superioare, deschise cu poduri joase, se creștea odinioară viermi de mătase, o activitate esențială pentru economia locală înainte ca satul să fie izolat de restul lumii de munți și drumuri greu accesibile.

O vizită la Ogimachi durează, de regulă, între două și patru ore, suficient pentru a explora satul pe jos, a urca pe platforma de belvedere Shiroyama pentru vederea de ansamblu și a intra în una-două case muzeu. Perioada cea mai căutată e iarna, pentru zăpadă și iluminarea nocturnă, dar toamna, cu frunzișul roșu-portocaliu din jurul satului, oferă un contrast la fel de puternic cu acoperișurile de paie. Vara, câmpurile de orez din jurul caselor completează imaginea tradițională a satului. Accesul se face de obicei cu autocarul, din Takayama sau Kanazawa, drumul durând aproximativ 50-75 de minute; nu există gară, iar drumurile de munte pot fi dificile iarna, motiv pentru care majoritatea vizitatorilor ajung ca parte dintr-un traseu organizat, nu pe cont propriu.

În cadrul unui circuit turistic prin Japonia, Ogimachi apare aproape întotdeauna ca punct de legătură între regiunea Kansai și coasta de vest a insulei Honshu, fiind inclus firesc pe traseul dintre Takayama, un alt oraș vechi cu case din perioada Edo, și Kanazawa, cunoscut pentru grădina Kenroku-en și cartierele samurailor. E un popas care rupe ritmul marilor orașe japoneze — Tokyo, Kyoto, Osaka — și oferă o imagine a Japoniei rurale, cea în care distanța dintre generații se măsoară în case moștenite, nu în blocuri. Pentru cine vrea să înțeleagă cum arăta viața japoneză înainte de trenurile de mare viteză și de neoanele din Shibuya, o oprire la Ogimachi completează perfect restul circuitului.

Ogimachi Village te așteaptă. Rezervă excursii în Japonia.