Kamisannomachi — istorie, povești și circuite

Povestea Kamisannomachi

La ora șapte dimineața, înainte ca autocarele cu turiști să ajungă, pe Kamisannomachi se aud doar pașii câțiva localnici și clipocitul apei din canalele care mărginesc strada. Un negustor deschide obloanele de lemn ale prăvăliei sale exact cum o făceau înaintașii lui cu trei sute de ani în urmă. Kamisannomachi (上三之町, care se traduce aproximativ "strada de sus, a treia") este inima orașului vechi Takayama, din prefectura Gifu, și una dintre puținele zone urbane din Japonia unde arhitectura perioadei Edo a supraviețuit aproape intactă, fără reconstrucții forțate de război sau incendii majore.

Takayama a fost, între secolele XVII și XIX, un centru administrativ controlat direct de shogunat, tocmai datorită pădurilor din zonă, valoroase pentru lemnul folosit în construcții. Comercianții și meșterii care s-au stabilit aici au ridicat case înguste, cu fațade din lemn înnegrit de vreme, acoperișuri joase și obloane glisante numite "kōshi". Multe dintre clădirile de pe Kamisannomachi datează din perioada Edo târzie, secolul XVIII-XIX, și au fost declarate zonă de conservare a patrimoniului arhitectural tradițional încă din 1979. Nu sunt muzee scoase din context — majoritatea funcționează și astăzi ca prăvălii, case de sake sau ateliere de artizanat, locuite de urmașii aceloraşi familii de negustori.

Ce te poate surprinde e mirosul: multe clădiri sunt case de producție a sake-ului, iar în fața celor care încă produc și vând băutura tradițională atârnă o sferă mare din ramuri de cedru uscate, numită "sugidama". Culoarea ei indică vechimea sake-ului din interior — verde când e proaspăt fermentat, maro când e mai vechi. Poți intra în câteva dintre aceste case pentru degustări, poți vedea butoaiele de lemn în care se lasă orezul la fermentat și poți cumpăra sticle direct de la producător. Pe lângă sake, strada e cunoscută pentru sarumboko (dulciuri tradiționale), obiecte lăcuite din lemn de cireș sălbatic (ichii ittobori) și miso preparat după rețete vechi de generații. Casa Kusakabe, transformată în muzeu, îți arată cum funcționa efectiv o gospodărie de negustori bogați, cu grinzi masive de lemn și un sistem de ventilație ingenios pentru vremea umedă din regiunea Hida.

O plimbare relaxată pe Kamisannomachi și străzile paralele durează între o oră și două, în funcție de câte prăvălii și case-muzeu vizitezi. Cea mai bună perioadă este primăvara, în special aprilie, când are loc Festivalul Sanno (Takayama Matsuri), cu care s-a intersectat de altfel istoric numele străzii, sau toamna, între octombrie și noiembrie, când lemnul caselor contrastează cu roșul frunzelor din munții din jur. Vara e cald și umed, iar iarna zăpada transformă strada într-un decor complet diferit, dar mai puțin comod pentru mers pe jos din cauza gheții. Takayama se ajunge cel mai simplu cu trenul, pe linia Takayama, la circa două ore și jumătate de Nagoya sau puțin peste două ore de Toyama, dacă vii din direcția coastei de vest. De la gară, Kamisannomachi e la 15-20 de minute de mers pe jos prin centrul orașului.

În circuitele turistice prin Japonia, Takayama și strada Kamisannomachi apar de obicei ca punct de legătură între Kyoto sau Nagoya și zona munților Hida, adesea în același traseu cu satele Shirakawa-go sau Gokayama, cunoscute pentru casele cu acoperiș de stuf în stil gassho-zukuri. E o oprire care schimbă ritmul unei călătorii axate pe orașe mari — vine după agitația din Tokyo sau Osaka și înainte de peisajele rurale din Alpii japonezi, oferind o versiune de Japonia mai lentă, mai apropiată de negustorii și meșterii care au construit-o piatră cu piatră, sau mai exact, bârnă cu bârnă.

Vezi excursie Japonia și bifează Kamisannomachi din listă.