Plantatie de ceai — istorie, povești și circuite

Povestea Plantatie de ceai

La ora șase dimineața, într-o zonă deluroasă din prefectura Shizuoka, ceața se ridică lent peste rândurile de tufe verzi, tăiate perfect, care urmează conturul colinelor ca niște linii desenate cu rigla. Un fermier în vârstă, cu o pălărie de paie legată sub bărbie, verifică frunzele cu degetele înainte de recoltare. Nu se grăbește. Pentru el, ceaiul nu e o afacere, e o continuare a ceea ce a învățat de la tatăl lui, care la rândul lui a învățat de la bunicul lui. Scena aceasta se repetă, cu variații mici, în sute de plantații răspândite din Shizuoka până în Uji, lângă Kyoto, sau în Kagoshima, la sudul arhipelagului.

Cultura ceaiului a ajuns în Japonia din China, în jurul secolului al IX-lea, adusă de călugări budiști care studiaseră pe continent. Abia în perioada Kamakura, prin secolul al XII-lea, călugărul Eisai a popularizat consumul de ceai verde măcinat — matcha — ca parte a practicii zen, susținând că are proprietăți benefice pentru concentrare și sănătate. De aici s-a dezvoltat, secole mai târziu, ceremonia ceaiului, sado sau chado, ridicată la rang de artă în perioada Muromachi. Regiunea Uji a devenit centrul de referință al calității, iar denumirea „Uji-cha” este astăzi protejată, la fel cum șampania e protejată în Franța.

Vizitatorii care ajung într-o plantație de ceai japoneză descoperă mai mult decât un peisaj verde. La multe ferme, precum cele din zona Kakegawa sau Shizuoka, se pot vedea demonstrații de recoltare manuală, procesul de uscare la vapori (steaming), rulare și fermentare parțială — pași care diferențiază sencha de gyokuro sau de hojicha. Unele plantații, mai orientate spre turism, organizează ateliere unde oaspeții își macină propria matcha cu o piatră tradițională de granit, numită ishi-usu, un proces care durează aproape o oră pentru câteva grame de pudră fină. Există și case de ceai vechi, construite din lemn și hârtie de riz, unde o gazdă în kimono explică, mișcare cu mișcare, ritualul unei ceremonii complete — de la încălzirea bolului până la modul corect de a roti ceașca înainte de a bea.

O vizită completă durează, în medie, între două și trei ore, incluzând plimbarea printre rânduri de tufe, o demonstrație de preparare și, de obicei, o degustare cu dulciuri tradiționale precum wagashi. Perioada ideală este primăvara, între aprilie și mai, când are loc prima recoltă a anului — ichibancha — considerată cea mai valoroasă, cu frunze tinere și conținut redus de tanin. Toamna oferă un peisaj diferit, cu tonuri mai calde, dar producția e mai redusă. Accesul se face de obicei cu trenul local dinspre Shizuoka sau Kyoto, urmat de un scurt drum cu autobuzul sau taxiul până la fermă; multe plantații sunt situate la 30-40 de minute de cel mai apropiat oraș important. Recomandăm încălțăminte comodă, pentru că terenul e adesea în pantă, și o rezervare în avans pentru atelierele de matcha, care au locuri limitate.

Într-un circuit turistic prin Japonia, o plantație de ceai funcționează ca un contrapunct perfect pentru ritmul orașelor mari. După zile petrecute între zgomotul din Tokyo sau templele aglomerate din Kyoto, oprirea într-un peisaj de chabatake readuce o notă de liniște și autenticitate rurală. De regulă, aceste vizite se integrează firesc în trasee care includ și Muntele Fuji, satele tradiționale din regiunea Hakone sau orașul istoric Kanazawa, formând o zi de tranziție între aventura urbană și explorarea culturală mai profundă. Pentru cei care aleg un circuit organizat, o astfel de oprire nu e doar un decor pentru fotografii, ci un moment în care înțelegi, la propriu, gustul unei tradiții care a supraviețuit peste o mie de ani.

Plantatie de ceai este unul dintre punctele de interes ale țării. Vezi sejur în Japonia.