Parcul National Potatso — istorie, povești și circuite

Povestea Parcul National Potatso

În 2007, când autoritățile chineze au desemnat oficial primul parc național din provincia Yunnan, alegerea nu a fost întâmplătoare. Zona cunoscută sub numele de Potatso — sau, în chineză, 普达措国家公园 (Pǔdácuò Guójiā Gōngyuán) — fusese deja recunoscută de comunitatea științifică internațională drept una dintre cele mai dense concentrații de biodiversitate din emisfera nordică. Botanistul american Joseph Rock, care a explorat aceste locuri în anii 1920 și 1930, trimitea din Yunnan specimene de plante și fotografii care aveau să inspire romanul lui James Hilton, „Lost Horizon" — cartea care a pus în circulație ideea de Shangri-La. Nu e o legendă construită pentru turiști. E o poveste cu rădăcini în teren.

Parcul se află la câțiva kilometri de orașul Shangri-La (fostul Zhongdian), în nord-vestul provinciei Yunnan, la o altitudine care oscilează între 3.500 și peste 4.000 de metri. Suprafața totală depășește 1.300 de kilometri pătrați, deși zona accesibilă vizitatorilor este considerabil mai mică și bine delimitată pentru a proteja ecosistemul. Inima parcului o formează două lacuri glaciare: Bita Hai și Shudu Hai. Bita Hai este cel mai mare lac de turbă de la altitudine din China și găzduiește o specie endemică de pește, Schizothorax, adaptată apelor reci și cu oxigen redus. Primăvara, suprafața lacului este acoperită de flori de rododendron căzute din pădurile de pe maluri — un fenomen natural care atrage fotografii de pe tot globul, dar care se produce indiferent de prezența lor.

Pădurile din Potatso sunt un amestec rar de conifere subalpine, păduri de foioase și pajiști umede de turbărie. Sunt înregistrate aici peste 20 de specii de rododendron, sute de specii de plante medicinale folosite în medicina tradițională tibetană și o faună care include urși bruni, leoparzi de zăpadă (rar observați, dar prezenți), cerbi și numeroase specii de păsări de altitudine. Parcul face parte din Zona Protejată „Cele Trei Râuri Paralele" — sit UNESCO din 2003 — care include bazinele superioare ale fluviilor Yangtze, Mekong și Salween, trei dintre marile artere fluviale ale Asiei.

O vizită completă în Potatso durează între patru și șase ore. Accesul se face cu autobuze electrice ale parcului, care transportă vizitatorii între punctele principale, iar traseele pietonale sunt amenajate pe poduri de lemn suspendate deasupra zonelor umede — o soluție care protejează solul și permite observarea ecosistemului fără a-l perturba. Cea mai bună perioadă pentru vizită este primăvara târzie (mai-iunie), când rododendronii sunt în floare, sau toamna (septembrie-octombrie), când pădurile se colorează în galben și roșu. Iarna, parcul rămâne deschis parțial, iar peisajul înzăpezit are o cu totul altă intensitate. Este important să se țină cont de altitudine: persoanele care ajung direct din orașe de câmpie pot resimți efectele altitudinii în primele 24-48 de ore. Shangri-La, punctul de acces, se află la 3.160 de metri altitudine și poate fi atins cu avionul din Kunming sau Chengdu, sau cu trenul de mare viteză din Lijiang.

Potatso se integrează firesc într-un circuit mai amplu prin sud-vestul Chinei. Lijiang, cu centrul său istoric inclus în patrimoniul UNESCO și arhitectura naxi, se află la aproximativ trei ore distanță și reprezintă de obicei prima oprire înainte de ascensiunea spre Shangri-La. Defileul Tigrului — una dintre cele mai adânci chei din lume, cu pereți care coboară aproape 3.000 de metri — poate fi inclus pe același traseu, la drum între Lijiang și Shangri-La. Un circuit bine construit prin Yunnan leagă toate aceste puncte într-o logică geografică și culturală coerentă: de la orașele naxi și bai de la poalele munților, urcând treptat spre platoul tibetan, cu Potatso ca punct culminant — nu dramatic, ci firesc, ca o concluzie la care ajungi după ce ai înțeles contextul.