Inchisoarea de Cocos — istorie, povești și circuite

Povestea Inchisoarea de Cocos

Pe insula Phu Quoc, într-o zonă altfel dominată de plantații de piper și plaje aproape pustii, se află un gard de sârmă ghimpată care se întinde pe mai bine de 40 de hectare. Localnicii îi spun "Nhà Tù Phú Quốc", dar turiștii occidentali au ajuns să-l cunoască sub numele de "Coconut Tree Prison" — Închisoarea de Cocos — din pricina palmierilor care umbreau, ironic, curțile în care mii de oameni au fost torturați. Un fost deținut povestea că gardienii îi obligau pe prizonieri să stea la soare ore în șir, iar singura umbră disponibilă era cea a acestor cocotieri, plantați cu mult timp înainte ca locul să devină o pușcărie.

Construcția inițială a fost ridicată de administrația colonială franceză în 1949, pentru a găzdui prizonieri politici vietnamezi care luptau împotriva ocupației. După retragerea francezilor, în 1954, complexul a fost abandonat pentru câțiva ani, apoi reconstruit și extins masiv de guvernul Vietnamului de Sud, cu sprijin american, între 1955 și 1975. În perioada de vârf a Războiului din Vietnam, aici erau închiși peste 32.000 de prizonieri, majoritatea soldați și simpatizanți ai Vietcongului, în condiții care rivalizau cu cele descrise la Hoa Lo, celebra "Hanoi Hilton" din capitală.

Astăzi, o parte din barăci a fost reconstituită cu figurine din ceară care recreează scenele de tortură documentate de supraviețuitori: celule de izolare din tablă, numite "cușca tigrului", în care oamenii nu puteau nici să stea în picioare, nici să se întindă complet; țepi de bambus folosiți pentru pedepse; sârmă electrificată. Pare dur să scrii despre asta într-un articol turistic, dar exact acesta este rostul locului — un muzeu în aer liber al memoriei, nu o atracție de agrement. Există și un muzeu cu fotografii de epocă, documente și obiecte personale ale deținuților, multe donate chiar de cei care au supraviețuit și s-au întors ani mai târziu să depună mărturie.

O vizită completă durează în jur de o oră și jumătate, poate două dacă te oprești să citești fiecare panou explicativ, care sunt traduse și în engleză. Cea mai bună perioadă pentru a vizita Phu Quoc este între noiembrie și martie, când umiditatea e mai scăzută și ploile tropicale mai rare — de altfel, sezonul ploios pe insulă poate fi destul de intens între iunie și septembrie. Închisoarea se află la vreo 25 de kilometri de orașul Duong Dong, principala așezare a insulei, și cel mai simplu se ajunge cu un taxi sau cu un scuter închiriat, dacă te simți confortabil cu traficul local. Recomand o pălărie și apă, pentru că zona are puțină umbră naturală în afara curților reconstituite, iar soarele de pe insulă nu ține cont de gravitatea locului.

Phu Quoc este, de multe ori, ultima escală dintr-un circuit prin Vietnam — locul unde vizitatorii se relaxează pe plajă după zile petrecute în Ho Chi Minh City, Delta Mekong sau Hanoi. Închisoarea de Cocos oferă un contrapunct necesar acelei imagini de vedere tropicală: e o reamintire că insula, azi promovată pentru stațiuni și scufundări, a avut și un rol dureros în istoria recentă a țării. Multe circuite care includ Phu Quoc integrează o oprire aici alături de vizite la fermele de piper, satele de pescari sau plajele din sudul insulei, astfel încât ziua să combine reflecția istorică cu momentele de relaxare. E genul de obiectiv care nu se vizitează pentru fotografii, ci pentru a înțelege mai bine contextul în care se desfășoară restul călătoriei prin Vietnam.

Poți include Inchisoarea de Cocos în itinerariu — descoperă circuit Vietnam 2026.