Pensiunea Casa Aurora Vama
Descriere Pensiunea Casa Aurora Vama
Bucovina, leagan de veche civilizatie, unde istoria se impleteste cu legenda, este cunoscuta sub aspect turistic in primul rand pentru renumitele biserici cu fresce exterioare-patrimoniu UNESCO: Moldovita, Sucevita, Voronet, Humor. Nu mai putin importante sub aspect ahitectonic si istoric sunt manastirile Putna, Neamtului, Dragomirna.
Toate aceste bijuterii arhitectonice se incadreaza perfect intr-un cadru natural de exceptie. Masivul Rarau, valea Sucevei, valea Moldovei cu afluentul sau valea Moldovitei, Defileul Bistritei Aurii, Codrii seculari de la Slatioara sunt doar cateva puncte de maxim interes turistic.
Arhitectura populara este absolut unica si originala. Adevaratele broderii in lemn ofera cerdacurile, usile si ramele ferestrelor, fantanile, portile si gardurile. La acestea se adauga decoratiunile exterioare cu motive geometrice sau florale stilizate si divers colorate, cu precadere in satele de pe valea Bistritei Aurii, dintre care cel mai cunoscut este Ciocanesti.
Arta tesaturilor si a cusaturilor, incondeierea oualor cu splendide si simbolice miniaturi geometrice, confectionarea costumelor populare cu broderii de margele si blana de jder sunt comori incontestabile ale artei populare bucovinene.
Situata la circa 53 km de resedinta de judet, municipiul Suceava, pe traseul DN 17 Suceava-Gura Humorului-Vama, Pensiunea Aurora este plasata intr-un cadru mirific, inconjurata de peisaje deosebite precum si de obiective accesibile datorita diverselor trasee turistice. Pensiunea Aurora se prezinta ca locul ideal pentru relaxare in week-end sau in vacante, pentru a vizita aceste locuri minunate bucovinene, pastratoare de traditii.