Vacanța ta începe aici ✈️
Polonia si Aventura Baltica - Autocar

Polonia si Aventura Baltica - Autocar

13 zile / 12 nopți
882 EUR
sejur/pers
Locuri disponibile
Vezi plecările & disponibilitatea Ce e inclus / nu e inclus Descarcă broșura (PDF)

Tarife Polonia si Aventura Baltica - Autocar

Plecări în luna Iunie 2026

Data plecareCamera dubla tarif/pers
15 iunie 2026, luni882 EUR

Plecări în luna Iulie 2026

Data plecareCamera dubla tarif/pers
16 iulie 2026, joi882 EUR

Plecări în luna August 2026

Data plecareCamera dubla tarif/pers
17 august 2026, luni882 EUR

Vacanța ta Polonia si Aventura Baltica - Autocar

Ziua 1. București – Budapesta

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. Cazare în Budapesta.

Ziua 2. Budapesta - Cracovia

Plecăm din Budapesta, o destinație familiară, și ne așezăm confortabil în scaunele autocarului. Trecem prin Slovacia, traversăm Munții Tatra prin Parcul Național Tatra Mică admirând cadre spectaculoase ce trebuie suprinse cu obiectivul. Ajungem după-amiaza în Cracovia și descoperim primele semne care ne confirmă că suntem într-o fostă capitală, loc de încoronare și reședință a monarhilor polonezi până în 1734. Pe colina Wawel, situată deasupra râului Vistula, admirăm cel mai b>important complex arhitectonic, fosta reședință regală, Castelul Wawe şi Catedrala unde a predicat Karol Wojtyla viitorul Papă Ioan Paul II . În criptele din subsolul catedralei se află mormintele regilor Poloniei.

Urmăm ruta clasică turistică a Cracoviei, denumită Calea Regală așa că, următorul nostru popas este în Piața Centrală - Rynek Glowny, cea mai mare piață istorică din Europa. Rynek Glowny impresionează prin frumusețea clădirilor recent renovate și spațiul imens. Cele mai impozante clădiri din piață sunt Hala Mătăsurilor, Biserica Sfânta Maria și Turnul Primăriei.

Moment de răgaz (timp liber):

Cu siguranță ai observat numărul copleșitor de mare al consoanelor din vocabularul polonez. Ca să le poți ignora cu seninătate, hai să gustăm un pahar sau două de Tatanka - supranumită și "placinta de mere" datorită gustului său puternic aromat. Băutura tradițională este un amestec de vodka zubrówka, suc de mere și scorțisoară. Se servește cu un strop de lămâie și gheață. Delcios!

În cursul serii mergem la hotelul nostru din Cracovia pentru cazare.

Ziua 3. Cracovia –Czesctochowa – Lodz

Continuăm călătoria spre Czestochowa. Orașul gazduiește Mănăstirea Jasna Gora ridicată în secolul al XIV-lea care atrage mii de pelerini din întreaga lume în fiecare an. În mănăstire vom putea admira celebra icoană a Maicii Domnului numita “Madona Neagra”, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Se povestește că icoana ar fi reușit să oprească invazia trupelor suedeze în sec XVII și să salveze mănăstirea de jaf. Pornim mai departe la drum spre Lodz, un oraș pe care mulți îl consideră o anomalie post-industrială. Vorbim de același Lodz care a dat cinematografiei mondiale pe celebrii regizori Roman Polansky, Andrej Wajda sau Kieslowski. Se numără printre cele mai tinere orașe din Polonia, începuturile sale urbane legându-se direct de Revoluția Industrială, în special de industria textilă. Același lucru putem spune și de atracțiile din oraș, majoritatea fiind foste hale industriale sau fabrici transformate în centre comerciale, locuri de agrement, galerii și cafenele. De neratat este Strada Piotrkowska, cea mai lunga strada comerciala din Polonia, plina de restaurante, magazine, teatre si cladiri istorice. Este un loc perfect pentru o plimbare sau pentru a descoperi viata locala. Cazare la hotel în Lodz.

Ziua 4. Lodz– Torun - Gdansk

Plecăm spre nordul Poloniei, si ajungem in Torun, oraș clădit de Cavalerii Teutoni în 1230. Înscris în patrimoniul UNESCO din 1997, Torun face parte dintr-o pleiadă selectă de situri emblematice din Polonia. Orașul vechi pare că a încremenit în Evul Mediu, afișîndu-și măreția prin arhitectura superbă, perfect conservată. Din Piața Centrală ne sunt la îndemână Primăria Veche, Muzeul Torun, Biserica Sf. Maria, Casa Memorială Copernicus, Muzeul Turtelor Dulci și ruinele Fortăreței Cavalerilor Teutoni.

Ne așteaptă Gdansk, orașul care a devenit faimos datorită liderului de sindicat Lech Walesa și a mișcării politice “Solidaritatea”. Orașul are însă mult mai multă istorie de dezvăluit decât biografia electricianului ajuns președinte. De îndată ce ajungem în vechiul oraș ne concentrăm pe clădirile și monumentele sale: Poarta de Aur, Primăria, Biserica Sf Maria, Muzeul Chihlimbarului, Fântâna lui Neptun, portul medieval, cu celebra macara construită în 1444, cea mai veche din Europa. Ruta regilor se termină când intrăm pe Strada Mariacka și continuăm pe Strada Lungă unde ni se dezvăluie șirul de cafenele, baruri și cluburi de noapte unde viața începe de abia după apusul soarelui.

Moment de răgaz (timp liber):

Seara ne retragem într-un bar de pe strada Mariacka ca să degustăm tăria locală care se numește Goldwasser. Băutura emblematică a celor din Gdansk este o băutură specială inventată de un olandez în 1598, Ambrosius Vermeulen. Ingredinetul secret din sticla de Goldwasser este aurul. Firicelele de aur de 22 și 24 de carate, de dimensiuni foarte mici, plutesc și sclipesc în alcool atunci când agităm băutura. Prețul nu este prohibitiv, așa că ar fi păcat să nu ajungă o sticlă de Goldwasser la cină cu prietenii.

După experiența interesantă pe care am avut-o degustând băutura locală “prețioasă”, ne indreptam spre hotelul nostru din Gdansk și ne pregătim de o nouă aventură. Cazare la hotel in Gdansk.

Ziua 5. Gdansk – Malbork – Vilnius

Dupa micul dejun ne asternem la drum , azi avem de vizitat vechea capitală a cavalerilor teutoni -Malbork. Situat pe malul râului Nogat, la circa 40 km de coasta Mării Baltice, în apropierea orașului Gdańsk, Malbork este cel mai mare castel din lume după suprafață, și una dintre cele mai mari construcții de cărămidă din Europa. A fost construit în Prusia de către Cavalerii Teutoni, un ordin religios romano-catolic german de cavaleri, în forma tipică a cetăților cruciate teutone. Ordinul l-a numit Marienburg („Castelul Mariei”). Castelul este un exemplu unic de fortăreață medievală, iar la terminarea sa în 1406 a devenit cel mai mare castel de cărămidă din lume. În decembrie 1997 „Castelul Ordinului Teutonic din Malbork” și Muzeul Castelului Malbork au fost incluse ȋn Patrimoniul Mondial UNESCO.

Parasim Polonia si ne indreptam spre Lituania. Ajungem în Vilnius, oraș al cărui centru vechi face parte din patrimoniul mondial UNESCO. In turul nostru pietonal descoperim splendori arhitectonice, religioase si culturale ale orasului : Basilica Sf. Stanislav din Piața Centrală cu al său turn cu clopotniță complet separat de biserică, clădirea Universității, Primăria și Biserica Rusească. Ne punem întrebarea, de ce oare acest oraș se mai numește și “Ierusalimul Nordului”? Seara cazare la hotel în Vilnius.

Ziua 6. Vilnius- Klaipeda – Riga

Continuam si azi sa descoperim Lituania si ne oprim in Klaipeda, al treilea oras ca marime al tarii si un port important la Marea Baltica. Orasul are o atmosfera distincta, cu o combinatie de istorie, cultura si peisaje naturale. Principalele atractii turistice ale orasului sunt : Senamiestis – Centrul vechi al orasului, un loc fermecator cu cladiri istorice, strazi pietruite si o atmosfera de provincie; Portul Klaipeda, un loc animat si faleza orasului care este perfecta pentru o plimbare relaxanta cu un prim plan spectaculos al Marii Baltice; Muzeul Maritim unde se pot vedea exponate despre navigatie, viata pe mare si chiar un far vechi. Parasim Lituania si ne indreptam spre urmatoarea tara baltica, Letonia. Ajungem pe seara in Riga si ne cazam la hotel.

Ziua 7. Riga

Capitala Letoniei, Riga așteaptă să îi descoperim frumusetile ascunse. Timp liber la dispozitie pentru a descoperi farmecul orasului, supranumit „Mica Praga”. Mergeti in centrul vechi al orasului, cu al său aer medieval si veti avea ocazia sa admirati clădiri vechi pastelate, străzi înguste și pavate cu piatră cubică. Prima impresie este de oraș muzeu, dar fără aglomerația tipică altor orașe turistice. Unul dintre simbolurile orașului este “Casa cu Pisici”, care are și o poveste interesantă (lăsăm însoțitorului de grup plăcerea de a o relata). Obiectivele emblematice din Riga sunt Castelul, Monumentul Libertății, Biserica Sf. Petru, Casa Capetelor Negre, o clădire barocă absolut superbă care ne amintește de Sibiul nostru. Aflăm, trecând prin fața Operei Nationale, că este orașul natal al celebrului balerin Mihail Barâșnikov. Ne impresionează Catedrala, aproape la fel de bâtrână ca Riga (1211). Seara cazare la acelasi hotel din Riga.

Ziua 8. Riga – Tallinn

Mic dejun. Program liber sau excursie optionala la Tallinn, capitala Estoniei. Tallinn este un oras cu o istorie fascinanta si o atmosfera medievala unica. Ne oprim în orașul vechi înconjurat de zidurile cetății, obiectiv înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici se gaseste si Primaria, o cladire gotica impresionanta datand din secolul al XIV-lea. Admirăm Castelul Toompea, situat pe o colina, astazi sediul Parlamentului Estoniei. Este un loc plin de istorie, cu vederi spectaculoase asupra orasului si a Golfului Tallinn. Punem pe lista noastra si o vizita a Catedralei Alexandr Nevsky,o biserica ortodoxa rusa magnifica, situata pe colina Toompea, cu o arhitectura impresionanta si mozaicuri si icoane care decoreaza interiorul. Aspectul medieval al clădirilor și străduțelor înguste contrastează cu cafenele cu design interior minimalist de secol XXI. Ne despartim cu greu de Tallinn si ne indreptam spre Riga. Seara sosire si cazare la hotel in Riga.

Ziua 9. Riga – Jelgava – Rundale - Kaunas

Mic dejun. Program liber in Riga sau excursie optionala Jelgava si Rundale. Jelgava este unul dintre cele mai vechi orase din Letonia si are o istorie semnificativa, fiind un important centru cultural si educational. Cel mai important obiectiv turistic din oras este Palatul Jelgava, o cladire baroca impunatoare, care a fost resedinta ducilor de Curlanda si Semigalia in secolele XVII-XVIII. Palatul este in prezent sediul Universitatii de Agricultura din Letonia. Parcul din jurul palatului este un loc minunat pentru plimbari si relaxare. In apropiere se afla si Biserica Sf. Trinitate, una dintre cele mai vechi biserici din oras, care dateaza din secolul al XVIII-lea. Este un exemplu remarcabil de arhitectura baroca iar turnul biserii ofera o vedere panoramica asupra orasului.

Plecam din Jeglava cu amintiri frumoase și ne îndreptăm spre următorul obiectiv din program – Palatul Rundale, o bijuterie arhitectonică în stil baroc și rococco, opera lui Bartolomeu Francesco Rastrelli, care a fost si arhitectul Palatului de Iarna din Sankt Petersburg. Pătrundem într-o lume distinsă, elegantă, plină de rafinament, culoare si armonie. Palatul Rundale a servit ca reședință de vară a ducelui Ernst Johann von Biron, cel care a condus Ducatul Courlanda și Semigallia. Construcția palatului a durat aproape 33 de ani, și aflăm din istoria locului că în 1812 în timpul campaniei din Rusia, palatul a servit ca spital armatei lui Napoleon. In prezent, palatul adaposteste un muzeu de arta si ofera o colectie interesanta de mobila de epoca, picturi si artefacte din perioada ducatului de Curlanda.

In cursul dupa amiezii ne vom continua itinerariul catre Kaunas, al doilea oras ca marime al Lituaniei. Cazare la hotel in Kaunas.

Ziua 10. Kaunas – Bialystock - Varșovia

Dupa micul dejun incepem explorarea orasului Kaunas. Situat la confluenta râurilor Nemunas și Neris, orasul combina traditia cu modernitatea, oferind o varietate de atractii culturale, istorice si naturale, iar cele mai notabile se regăsesc în Centrul Vechi unde admirăm Castelul Kaunas, ce dateaza din secolul al XIV-lea si care este considerat unul dintre cele mai vechi monumente ale orasului , Biserica Sf. Gheorghe, Piața Primăriei și Catedrala Sf Petru si Pavel, a carei constructie a durat mai mult de un secol si care este, printre altele, locul unde este inmormantat Maironis, poetul national la Lituaniei. Plecăm din Kaunas complet uimiți de bogăția culturală a acestui oraș.

Parasim Lituania si ne indreptam spre Varsovia iar in traseul nostru de neratat este o scurta vizita in orasul Bialystok, situat in nord-estul Poloniei, capitala regiunii Podlaskie. Este un centru cultural si economic important, cunoscut pentru diversitatea sa etnica, istoria sa complexa si peisajele naturale inconjuratoare. Bialystok este un loc fascinant, cu multe atractii care reflecta atat traditiile poloneze, cat si influentele altor culturi din zona. Aici gasim Palatul Branickilor,unul dintre cele mai importante simboluri ale orasului, construit in stil baroc la sfarsitul secolului al XVII-lea, fiind adesea denumit “Versailles-ul Poloniei” , datorita arhitecturii sale impresionante si gradinilor formale.

Astazi palatul gazduieste Facultatea de Medicina a Universitatii din Bialystok, dar gradinile si parcul din jur sunt deschise vizitatorilor. In apropiere se afla Biserica Sf Nicolae cu o arhitectura distinctiva este un exemplu al influentelor greco-ortodoxe din Bialystok, un oras cu o populatie semnificativa de origine rusa si ucrainiana. În cursul serii ajungem în Varsovia. Cazare la hotel in Varsovia.

Ziua 11. Varsovia - Radom - Lublin

Dupa micul dejun descoperim impreuna Varșovia, iar prima oprire o facem în Centrul Vechi, inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Suntem înconjurați de clădiri impunătoare, edificii care au marcat momente cruciale din istoria Poloniei. Ne impresionează Catedrala Sf. Ioan, Piața Veche, Fortăreața Barbakan, Columna lui Sigismund III, Palatul Regal. Timp liber în Varşovia sau excursie optionala Polonia de Est - Radom si Lublin. Radom, un oras cu o istorie indelungata ne surprinde cu cateva atractii interesante: Catedrala Sf Ioan Botezatorul, o constructie gotica impresionanta, cu un interior remarcabil si o istorie deosebita, Palatul Biskupow, un palat baroc construit in secolul al XVII-lea, care gazduieste evenimente culturale si expozitii, dar si Piata Mare (Rynek) locul unde poti descoperi cladiri istorice si restaurante cu traditie. Ne indreptam spre Lublin, cel mai mare oras din Polonia de est si capitala voievodatului Lublin. Privirea ne este atrasa de Castelul Lublin o fortificatie medievala reconstruita, care acum gazduieste Muzeul Lublin. De aici este cea mai buna priveliste panoramica asupra orasului. Ne indreptam spre centrul vechi al orasului Stare Miasto, un loc fermecator, cu strazi pietruite si cladiri istorice colorate. Aici se afla Piata Mare (Rynek) si multe restaurante, cafenele si magazine. In apropiere se afla Poarta Cracovia, o poarta medievala bine conservata care face parte din vechile fortificatii ale orasului si care azi este un simbol la orasului. De aici ne indreptam spre Catedrala Lublin, un fost complex monahal detinut de iezuiti, care au ajuns in acest oras al Poloniei in secolul al XVI-lea cu scopul de a combate miscarile religioase non-crestine. Dominata de stilul arhitectural baroc, catedrala a fost realizata in mai multe etape in perioada anilor 1586-1625, de catre arhitectii Jan Marion Brenardoni si Jozef Briccio. In apropiere de altarul din lemn de cedru libanez se afla celebrul portret al “Fecioarei Maria plangand, o copie dupa tabloul Fecioarei Maria de la Jasna Gora. Seara intoarcere la Varsovia pentru cazare la acelasi hotel.

Ziua 12. Varsovia – Banska Bystrica - Budapesta

Plecare spre Budapesta - destinația finală a programului nostru. In traseu facem o scurta oprire in Banska Bystrica, un orasel situat in centrul Slovaciei unde se afla Casa Memoriala Matei Corvin, fosta resedinta a regelui pana la moartea acestuia. A fost contruita in 1479 pe 5 nivele, aratand ca un adevarat palat cu doua balcoane si in interiorul ei cu un imens candelabru. In apropiere, in Piata Centrala se afla Catedala St Francis Xavier, o adevarata capodopera a orasului, a carei constructie a inceput in 1503 si a fost finalizata 10 ani mai tarziu dar abia in 1715 a fost sfintita. In secolul al XVI-lea, orasul Banska Bystrica era predominant in general de protestanti si aceasta catedrala era singura biserica romano-catolica pentru credinciosii din oras.. In cursul serii sosire și cazare în Budapesta.

Ziua 13. Budapesta – Bucureşti

După micul dejun vom pleca spre țară, amintindu-ne cu drag despre toate locurile minunate pe care le-am văzut, nerăbdători să pornim iar la drum.

Servicii incluse

  • Transport cu autocar climatizat, exceptand ziua a 7 (transport public);
  • 12 cazari la hoteluri de 2-4*;
  • 12 mic dejun;
  • Insotitor din partea agentiei pe traseu.
  • 1 bagaj de cala / pers. Max 20 kg.

Servicii neincluse & opționale

  • Asigurare de calatorie (storno + medicala).
  • Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, taxe de oraș* plătibile la hotel, alte taxe şi cheltuieli personale.
  • Excursiile optionale pentru grup minim 30 de persoane;
  • Servicii opționale:
    • 3. Excursie Radom Si Lublin - 55 €/ Pers. 55 Eur
    • 4. Top Deal - Pachet 3 Excursii Optionale 149 Eur
    • Locuri Preferentiale - Grup Autocar 25 Eur
    • Confirmare Loc In Autocar - 5 €/pers 5 Eur
    • 1 Excursie Tallinn - 65 €/pers. 65 Eur
    • 2. Excursie Jelgava Si Rundale – 45 €/pers 45 Eur

Tipuri de camere la circuitul Polonia si Aventura Baltica - Autocar

Explicații pe scurt despre ce înseamnă fiecare opțiune de cazare.

  • Cameră dublă – pentru 2 persoane, cu pat matrimonial sau două paturi separate (twin). Se rezervă, de regulă, de către două persoane care călătoresc împreună.
  • Cameră dublă partajată – opțiune pentru o singură persoană care dorește să împartă camera cu alt participant, pentru a evita suplimentul de single.
    Important: dacă nu se găsește un partener de cameră, se achită suplimentul de single. Această situație se aplică doar când nu este cumpărată opțiunea de partaj garantat.
  • Cameră dublă partaj garantat – agenția garantează împărțirea camerei (cu o persoană de același sex), astfel încât nu plătiți supliment de single, chiar dacă inițial nu există un coleg de cameră înscris.
  • Cameră single – destinată unei singure persoane; presupune supliment de single față de prețul pentru loc în cameră dublă.

Informații utile

Prețurile afișate sunt, de regulă, pentru loc în cameră dublă.

Partaj simplu = încercăm să găsim coleg de cameră; dacă nu se găsește, se aplică supliment de single.

Partaj garantat = nu plătiți supliment de single; partajul este asigurat de agenție.

Cere detalii complete și consultanță personalizată

Nu este o rezervare. Îți trimitem detalii complete.