Cazare in Nea Moudania, Kassandra, ce trebuie sa stim
Nea Moudania e al doilea oraș ca dimensiune din Halkidiki, după Poligiros. Acesta se află la 54 km de Salonic fiind situat la începutul peninsulei Kassandra. Are o populație de 9.500 oameni, principala lor ocupație fiind turismul și pescuitul. A fost construit după 1922 de refugiații greci din Anatolia care doreau să dea localității numele orașului natal (acum Mudanya, Turcia), de unde adăugarea cuvântului nea, care înseamnă nou în greacă. Nea Moudania găzduiește Departamentul Tehnologie pentru Pescuit și Acvacultură al Institutului Educațional Tehnologic Alexander din Salonic. Portul orașului servește ca adjuvant la Salonic..
În Nea Moudania se află o plantație cu mii de măslini. Aceasta creează o peisaj uimitor.
Petreceți o după-amiază pentru o plimbare pe dealul Panagia Korifini, unde este construită o frumoasă biserică într-un peisaj idilic. Tot în Nea Moudania vei găsi cel mai mare centru comercial din Halkidiki, cu magazine de toate tipurile, oficiu poștal, bănci, centre de sănatate, clinici umane și veterinare. De asemenea de la Nea Moudania puteți începe excursii la insulele Sporades, Skiathos, Skopelos și Alonissos.
În zonă se desfășoară mai multe evenimente artistice pe parcursul anului. Teatrul în aer liber cu o capacitate de 2.000 oameni, găzduiește zeci de spectacole teatrale și muzicale la Festivalul Mării în timpul lunilor de vară. Dacă te afli în zonă în a doua săptămână a lunii iulie poți vizita Festivalul de Sardine care durează 7 zile. Duminica, ziua în care festivalul se termină, vizitatorii pot gusta sardine delicioase la grătar și o varietate mare de vin alb.
Plaja in Nea Moudania
Pe plaja din Nea Moudania există baruri pe plajă, facilități de sporturi nautice, multe taverne și restaurante unde puteți savura cel mai proaspăt pește, baruri și cafenele pentru amiază și cluburi de noapte pentru divertisment. Anual în Nea Moudania sunt organizate competiții de volei pe plajă și alte sporturi pe nisip. Există și competiții de pescuit de asemenea.
Mai mult decât atât, pe plajă funcționează un Yacht Club, unde poți învăța navigație.